Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditul imobiliar va rămâne blocat

Publicat in Jurnalul, vineri 27 martie 2009 ·

Creditele cu buletinul, împrumuturile pentru locuinţe, leasingul pentru maşini nu vor fi deblocate după semnarea acordului cu FMI.

În schimb, firmele vor reuşi să se împrumute mai uşor şi mai ieftin de la bănci.

Împrumutul pentru "zone cu bubble-uri", adică umflate artificial, va rămâne blocat, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Acesta a mai precizat că nici creditul cu buletinul şi nici leasingul nu vor fi deblocate, "pentru că nici nu ar fi bine". Guvernatorul a explicat că pe partea de credite cu buletinul, de exemplu, este o listă de persoane care nu există (au murit sau au plecat din ţară) şi BNR se confruntă cu probleme la una-două bănci.

El a menţionat că de la ritmuri de creştere anuale de 50%-60%, nesănătoase, sectorul de creditare va reveni pe cifre mai rezonabile. Un avans al sectorului creditării de 10%-15% în 2009 ar fi într-o zonă prudentă, în contextul în care activitatea nu este blocată, ci doar diminuată, a opinat Isărescu.

CURSUL E SUSTENABIL

Cursul de schimb leu-euro este la un nivel sustenabil, mai ales pentru perioada actuală, ţinând cont şi de corecţia deficitului de cont curent, "mai rapidă decât ne aşteptam", a mai spus guvernatorul. Românii trebuie să înţeleagă că cel mai mare rău care i s-a făcut leului au fost creşterile salariale peste productivitate, a mai afirmat Isărescu. El a mai adăugat că economia nu poate creşte prin legi sau declaraţii politice. "Dacă ar fi aşa, toate ţările ar fi bogate", a opinat Isărescu.

Banii pe care România îi ia de la Fondul Monetar Internaţional, 12,95 miliarde de euro, vor fi folosiţi pentru a înlocui în rezerva BNR banii împrumutaţi de la băncile comerciale sub forma de rezerve minime obligatorii (RMO). Astfel, unii dintre banii blocaţi în RMO vor ajunge la băncile comerciale, care vor avea la dispoziţie mai mulţi bani p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 13 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 25 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Superliga: Punct final în play-out. FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat, Dinamo şi FC Botoşani intră la baraj

News.ro acum 7 ore
Echipa FCU Craiova a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 1-3, cu FC Hermannstadt, şi a retrogradat în liga secundă. Fanii craioveni au aruncat cu scaune pe teren, întrerupând meciul pentru mai multe minute. Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-0 Cum t

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°