Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autograful lui Berceanu pentru bulgarii alături de care construim podul Calafat-Vidin: „Be in time with this project!“

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a inspectat azi-dimineaţă şantierul de la marginea localităţii Calafat pentru a verifica stadiul lucrărilor la infrastructura de acces la podul Calafat-Vidin. Rugat de responsabila de origine bulgară pentru realizarea lucrărilor pe malul celălalt al Dunării să îi dea un autograf, ministrul Berceanu i-a scris sub semnătura sa următorul mesaj: „Be in time with this project!“.

Întâmpinat de către reprezentanţii companiei AZVI din Spania, constructorul proiectului, ministrul a fost plimbat pe şantier pentru a vedea la faţa locului cum evoluează lucrările finanţate de Uniunea Europeană cu peste 60 de milioane de euro. Deşi a părut nemulţumit de ceea ce vede, la sfârşitul vizitei, Radu Berceanu a declarat că „sunt şanse“ ca până în iunie 2011 proiectul să fie finalizat.

Lucrări în ritm de melc

„Au fost unele întârzieri, ele apar la începutul proiectului pentru că sunt multe lucrui legate de alte lucruri conexe cum ar fi ţevile de alimentare cu apă sau liniile de medie tensiune car trebuie relocate. Acest lucruri nu depind de constructor“, a explicat ministrul. Potrivit reprezentanţiilor societăţii AZVI, stadiul fizic al lucrărilor de drum este realizat în proporţie de 20 la sută iar lucrările de cale ferată doar în proporţie de 10 la sută. „Dacă viteza care a căpătat-o va fi menţinută până în decembrie şi va fi reluată din februarie, martie, sunt sanse ca întradevăr să fie respectată data de finalizare din iunie 2011“, a mai spus Radu Berceanu. Ministrul le-a vorbit spaniolilor şi despre posibilitatea rezilierii contractului dând exemplu o altă firmă din Spania care potrivit acestuia „a uitat“ de realizarea a 20 de kilometri de autostradă. Proiectul pentru realizarea infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la podul Calafat-Vidin a demarat în iunie 2009.

Autograf hazliu

Un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 34 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°