Editoarea Denisa Comănescu ar merita un premiu special. Pentru că, datorită iniţiativei ei, un excelent scriitor american, necunoscut pînă acum cîţiva ani la noi, ajunge să fie cunoscut publicului cititor din România. Seria de romane ale lui John Fante (1909-1983), pe care Humanitas Fiction le-a transpus în româneşte en suivie şi ni le-a oferit într-o ordine diferită de cea a apariţiei lor în original s-a mai îmbogăţit cu un titlu. Este vorba despre Vise de pe Bunker Hill (Humanitas Fiction, 2013, traducerea din engleză de Iulia Gorzo). John Fante se dovedeşte un scriitor american cu biografie americană. Adică a făcut de toate la viaţa lui. Viaţa lui e plină de episoade exotice, care pot să şocheze cititorii români, dar ar fi de remarcat şi entuziasmul/bucuria/nevoia de a scrie. Ceva din mărturiile/obsesiile lui Marin Preda se regăseşte aici. Obsesii ale unei lumi sufocante din care vrea să scape, iluzia că scrisul, creaţia pot fi un mare suport/sens existenţial, o palmă dată destinului. De cele mai multe ori potrivnic. De neocolit. Pe această tramă epică a devenirii unui tînăr scriitor, un anume Arturo Bandini, un fel de alter ego al lui John Fante, este compus şi romanul de faţă. E un film care se poate urmări cu mult interes. Scrisul ca justificare. Ştii să faci ceva? Da! Ce? Scriu! 99% dintre cei care primesc un astfel de răspuns strîmbă din nas. Doar dacă ies bani se poate sta de vorbă. Scrisul, creaţia trebuie să producă. Dacă nu bani, succes. Succesul, popularitatea, notorietatea id est banii, nu sînt de neglijat, dar sînt pe planul doi. Cel puţin pentru John Fante, alias Arturo Bandini. Roman dictat – amănunt nu lipsit de relevanţă – şi alcătuit pe baza unor rememorări ale autorului. Ale tînărului care se confesează, care e şi nu e scriitor încă, e scenarist la Hollywood – loc magic pentru americani –, e şi nu e încă un mare creator. Adică un mic egoist.