Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţetă de suflet

Publicat in Jurnalul, joi 4 noiembrie 2010 ·

Gastronomia coreeană se măsoară în yin şi yang. Alimentele yin sunt ca o adiere răcoroasă de vânt. Ele hrănesc şi calmează organismul, dar îl şi încălzesc plăcut, ca primul foc aprins în cămin în­tr-o seară de toamnă. Alimentele yang sunt iuţi, pi­can­te, fierbinţi ca o noapte de vară. Stimulează or­ga­nismul, limpezesc mintea, cresc puterea de concentrare. "Vezi" limpede, ca într-o noapte senină, pe vârf de munte, când privirea scrutează până în "adâncul" cerului. Ca şi sfera yin-yang, gastronomia coreeană, în ansamblu, e proba cea mai puternică a echilibrului în alimentaţie. Noi, care trăim într-o lume a dezechilibrelor, avem această dovadă că se poate mânca echilibrat. Ştiaţi, de exemplu, că atunci când întind masa cu bucate, coreenii folo­sesc în egală măsură alimente în cele cinci culori: roşu, ver­de, galben, alb şi negru? Unii spun că este simplă chestiune de armonie, alţii că este un oma­giu adus celor cinci elemente ale naturii: foc, lemn, pământ, apă şi metal. Cert este că uneori alimentele chiar sunt aşezate în vase de cupru, cu cinci compartimente, în fiecare compartiment găsindu-şi locul câte un aliment în culoarea consacrată. Poate fi ceva mai explicit de atât? Toate acestea sunt însă semne ale influenţelor pe care gastronomia coreeană le-a primit din jurul său. Budismul, de exemplu - fiindcă interzicea consumul de carne - avea să determine creşterea rolului legumelor şi cerealelor în alimentaţie. O dată cu propagarea confucianismului, în Peninsula Coreeană aveau să ajungă sosurile şi con­dimentele specifice spaţiului chinezesc. Oţetul de orez, vinul de orez, melasa, ca şi piperul negru de Sichuan devin nelipsite din bucătării, schimbând dintr-o dată gustul bucatelor. Ele vor fi, de aici înain­te, mult mai iuţi, însă acest plus de "picanterie" aduce în peisajul culinar şi o serie de alte preparate care să le facă uşor de acceptat. Un alt fel de "iuţeală

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 41 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 43 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°