Pe masa consilierilor locali s-a aflat în ședința de vineri proiectul de hotărâre prin care administratorul localului „Habitat” solicita scutirea de la plata chiriei pentru o perioadă de șase luni, respectiv din data de 10 noiembrie 2012 și până în 01 martie 2013. Aceștia nu au aprobat solicitarea, ceea ce înseamnă că Mihai Alexandru Mârza va plăti în continuare suma de minim 200 de euro pe lună.
Motivul pe care administratorul la invocat pentru a fi scutit de la plata chiriei se referă la faptul că fluxul de turiști a scăzut din cauza din lucrărilor începute în 2012 iar numărul de potențiali clienți din a scăzut și el din cauza celor două terase sezoniere de pe Traseul de Sud al cetății.
„Până acum SC Glow SRL a investi în acest spațiu aproape 200.000 de euro începând cu avizele de la Ministerul Culturii, cu Descărcările Arheologie impuse, proiectul de construcție a spațiului, canalizare curent electric, spațiile funcționale din interior, grupuri sociale etc., urmând a-și continua activitatea și pe viitor.
Pe perioada de toamă-iarnă 2012-2013, Habitat a fost singura locație deschisă din întreaga Cetate Vauban, fapt care a adus un beneficiu Cetății, dar a fost pusă în dificultate activitatea nostră, datorită faptului că accesul principal în Traseul Sudic a fost închis, iar traficul pietonal a fost inexistent în Cetate.
Noi am ținut locația deschisă pentru a nu da o idee de Cetate părăsită, dorind să încercăm împăcare cu dumneavoastră în viitor să putem Cetatea vie și pe timpul toamnei și a iernii. Suportând cheltuielile de întreținere și personal, pe lângă cele de investiție ne-a adus în situația de a apela la partenerii noștri, adică Primăria Alba Iulia, pentru a înțelege situația în care ne aflăm.
Doresc să vă cer, scutirea chiriei pe acestă perioadă, pentru a nu ne fi pusă în pericol activitatea, deoarece, noi încă investim sume impor