Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum i-a sfidat pistolarul pe oamenii legii

Publicat in Adevarul, joi 10 septembrie 2009 ·

O comisie a Inspectoratului General al Poliţiei efectuează un control la Borşa. Fugarul Nicoară Mihali nu a fost încă prins. Nicoară Mihali (22 de ani), din Borşa, dat în urmărire generală de la jumătatea lunii iulie în dosarul „Buldozerul“, a scăpat de cel puţin trei ori de sub nasul poliţiştilor. Fugarul s-a distrat chiar pe la petreceri, fără ca poliţia să afle sau vreun petrecăreţ să aibă simţ civic şi să anunţe urmăritorii.

După ce l-au scăpat, în 16 iulie, la descinderea a sute de mascaţi duşi special din Capitală, poliţiştii l-au reperat în trafic, în centrul oraşului Borşa, în data de 5 august şi 4 septembrie. De fiecare dată, Nicoară Mihali a scăpat ca prin minune.

Despre şansa de la descindere, Nicoară s-a lăudat unor apropiaţi că ar fi plecat din casa părinţilor, chiar în momentul în care se apropiau poliţiştii. Chiar el le-ar fi relatat oamenilor legii că cel urmărit se afla în casa pe care tocmai o părăsea.

După trei săptămâni, Nicoară era pe punctul de a fi capturat la un filtru în trafic, în centrul oraşului.

Acţiunea s-a petrecut pe strada Libertăţii, la data de 5 august. Poliţiştii l-au obsevat într-o maşină de teren, fără numere de înmatriculare, îndreptându-se spre filtrul oamenilor legii. Iniţial, a dat impresia că se opreşte, dar s-a răzgândit, a accelerat spre maşina poliţiei, izbind-o în mod repetat, de circa trei ori. A întors în sens opus şi a demarat în trombă spre munte, unde a scăpat de echipajul pornit în urmărirea sa.

Schimburi de focuri

După exact o lună, la 4 septembrie, poliţiştii s-au intersectat din nou cu fugarul. Mihali conducea un Mitsubishi Pajero al unui văr, pe DN 18, în zona Preluca Tătarilor, din Pasul Prislop.

El a tras înspre maşina poliţiştilor, cu un pistol de calibrul 7,65 mm, de la câţiva zeci de metri. În urma ripostei oamenil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 32 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 58 minute
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 49 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°