Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Poate și România ar avea nevoie de un minister al Transilvaniei”. Interviu cu ministrul grec al Traciei și Macedoniei

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Istoria a fost principala justificare a existenței unui minister din Grecia: ministerul Traciei și Macedoniei. Ministerul a fost desființat acum doi ani, din considerente economice. Dar istoria s-a dovedit mai puternică decât criza. După o îndelungată ocupație otomană, Nordul Greciei a revenit grecilor în 1912. Centenarul a fost marcat prin reînființarea ministerului. Urc scările unei clădiri istorice din Salonic, datând din 1891, și trec printre exponate de muzeu. La loc de cinste, Acordul de predare semnat, la 26 octombrie 1912, de generalul turc Tahsin Pasa, înfrânt de armatele elene conduse de prințul-mareșal Constantin, care avea să devină, doar câteva luni mai târziu, primul rege ortodox al Greciei, după asasinarea tatălui său – George I. Acordul este redactat în franceză, având doar titulatura în greacă: „Acord de predare al Salonicului”. Intru în încăperea în care a fost semnat Acordul. La biroul la care, atunci, au stat, de o parte și de alta, Tashin Pasha, respectiv trimișii lui Constantin, mă așteaptă Theodoros Karaoglou, ministrul Traciei și Macedoniei. Economist cu o experiență de 17 ani în administrația locală, Karaoglou este membru al partidului Noua Democrație, care face parte din coaliția care guvernează actualmente Grecia. Iată cum își justifică funcția. Reporter: Sunteți economist, cu o vastă experiență. În ce măsură vă folosesc aceste calități, în poziția ocupată acum?

Theodoros Karaoglou: Acest minister a fost desființat pentru doi ani și jumătate. A fost reînființat anul acesta la cererea populației. Anul acesta am sărbătorit 100 de ani de la eliberarea Macedoniei. Tracia a fost eliberată în 1920 și, încă de atunci, a existat un guvernator al Greciei de Nord, care cuprinde Tracia și Macedonia. Ulterior, s-a creat acest minister, care timp de 60 de ani, a avut o contribuție foarte importantă la dezvoltarea regiunii și în special în protejare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 52 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 58 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 49 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 3 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°