Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce risipă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 noiembrie 2008 ·

Steaua a condus pînă în minutul 49, dar a căzut pe final şi îşi diminuează şansele de a merge mai departe în Ligă

Un meci de totul sau puţin. Steliştii au început dînd totul. O echipă plină de energie, dornică, inventivă, care nu s-a sfiit să pună trei goluri între ea şi măreaţa Portland San Antonio în prima repriză. Pe rînd, poarta lui Sarici s-a văzut perforată cînd de bombele lui Şania sau Stavrositu, cînd de aruncările precise ale antrenorului-jucător Rudici, care s-a introdus în teren doar la 7 metri. Novanc s-a bătut ca un leu pe semicerc, marcînd sau scoţînd eliminări preţioase, Georgescu a fost abil la intercepţii, iar portarul Ivezici a ţinut Steaua în avantaj prin intervenţiile lui prompte, miraculoase.

Au fost şi 4 goluri, 12-8, în minutul 20, însă echipa spaniolo-multinaţională Portland a ştiut cum să lovească înapoi. S-a apropiat cu paşi mici şi bine calculaţi, încheind prima parte cu un deficit de numai un gol, 15-14 pentru militari.

În jumătatea secundă, lucrurile au început să se complice. Cu un Kjelling în vervă, marcînd aproape nestingherit un total de 8 goluri, ibericii au deschis rana în minutul 39, cînd au preluat pentru prima dată conducerea. Steaua a revenit, găsind resurse de efort şi de imaginaţie. Golurile extremei dreapta Cian au pus sala în picioare, dar şi ratările ori atacurile prea lente s-au înmulţit.

Răsturnarea a venit în minutul 52. Două execuţii seci ale lui Nikcevici şi Kjelling au urcat-o pe Portland la timonă. Spaniolii au avut şi trei lungimi, însă Steaua a dus scorul final spre o înfrîngere la limită prin Stavrositu şi Novanc. 28-29, ibericii ajung pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte cu Steaua, dar cu golaveraj mai bun şi cu avantajul victoriilor directe. Bucureştenii mai au doar şansa ultimului meci, din deplasare cu Cehovskie Medvedi, în care au nevoie de p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°