Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Radcliffe, liderul tinerelor vedete bogate din Anglia

Publicat in Gandul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Actorul britanic Daniel Radcliffe, interpretul vrăjitorului Harry Potter din franciza de succes cu acelaşi nume, are o avere de peste 53,83 mil. €

Daniel Radcliffe a strâns o avere de peste 45,6 milioane de lire sterline datorită rolului din franciza "Harry Potter", dar şi celor din producţii puse în scenă pe Broadway (New York) şi West End (Londra). Emma Watson, colega sa din franciza "Harry Potter", se situează pe poziţia a treia în acest top al vedetelor britanice cu vârste sub 30 de ani, cu o avere de peste 20 de milioane de lire sterline (23,61 milioane de euro). Pe lângă rolul din franciza "Harry Potter", Watson a obţinut sume frumoase şi din contracte cu Burberry şi Chanel.

Vampir cu bani

Pe poziţia a doua în acest top s-a situat Keira Knightley, cu o avere de 30,1 milioane de lire sterline (35,53 milioane de euro), obţinută mai ales datorită rolurilor din seria "Piraţii din Caraibe" şi din filmul "Remuşcare", dar şi unor contracte cu Chanel. Locul al patrulea în top a fost ocupat de Rupert Grint, care are o avere de 19 milioane de lire sterline (22,43 milioane de euro), obţinută mai ales datorită rolului Ron Weasley din franciza "Harry Potter". Succesul seriei cu vampiri "Amurg" i-a adus actorului Robert Pattinson, în vârstă de 24 de ani, o avere de 18,5 milioane de lire sterline (21,84 milioane de euro).

Katie Melua, Amy Winehouse şi Duffy sunt şi ele milionare

Topul 10 al celor mai bogate vedete britanice cu vârste sub 30 de ani este completat, în ordine, de cântăreţele Leona Lewis (14,79 milioane de euro), Charlotte Church (12,19 milioane de euro), Katie Melua (11,93 milioane de euro), Katherine Jenkins (11,46 milioane de euro) şi starleta Coleen Rooney (10,72 milioane de euro).

În topul 30 al celor mai bogate vedete britanice cu vârste sub 30 de ani se mai regăsesc Mika (locul 13; 9,47 milioane de euro), Amy Winehouse

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 32 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 54 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 32 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 36 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 57 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°