Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra Giurgiu şi membrii galeriei sar în ajutorul lui Andrei Dumitru

Publicat in Libertatea, vineri 22 februarie 2013 · ·

Toate încasările din biletele vândute pentru meciul cu Viitorul Constanţa, de luni, vor fi donate băieţelului de 3 ani, lovit de cancer Toate încasările din biletele vândute pentru meciul cu Viitorul Constanţa, de luni, vor fi donate băieţelului de 3 ani, lovit de cancer

Andrei Dumitru e băieţelul din Giurgiu, de 3 ani şi 10 luni, diagnosticat cu o tumoare malignă a plămânului drept ce-i cuprinsese şi toracele despre care am scris încă de la începutul verii trecute. După nu mai puţin de 15 serii de chimioterapie, sistemul imunitar al lui Andrei este aproape distrus. De aceea, el are nevoie de o analiză tomografică specială – PET/CT – ce practice arată câte celule canceroase mai sunt active în organismul micuţului.Dar analiză costă 6.000 de lei, bani pe care părinţii lui Andrei, după luni şi luni de cheltuieli cu drumurile, spitalele şi medicamentele, nu-i mai au.

Impresionaţi de drama lui Andrei, membrii galeriei echipei de fotbal Astra Giurgiu, dar şi conducerea formaţiei din Liga 1, vor să îl ajute pe băieţel în mai multe feluri. În primul rând, şefii formaţiei în acord cu suporterii au hotărât ca toate încasările din biletele vândute la meciul ce va avea loc luni, 25 februarie, de la ora 18.00, între Astra şi Viitorul Constanţa, din cadrul etapei cu numărul 20 a campionatului, să fie direcţionate pentru ajutorarea lui Andrei.

În plus, galeria „Giurgiu-Boys” va demara strângerea de fonduri prin scoaterea la licitaţie a unor obiecte „hand-made” executate de deţinuţii Penitenciarului Giurgiu, împreună cu alte lucruri ce pot fi donate de orice giurgiuvean ce vrea să-l ajute pe micuţul ce se luptă cu teribila boală. De asemenea, în cadrul unei alte acţiuni ce se va numi ”O zi pentru Andrei”, membrii galeriei vor presta diferite activităţi în societăţi comerciale din oraş (spălătorii auto, baruri, restaurante, etc), toţi banii rezultaţi în urma muncii lor

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 20 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 26 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°