Dupa 1989, a intrat in natura lucrurilor ca intelectualii sa fie prost platiti. Iar acest firesc a devenit norma sociala si politica - in functie de ea oamenii judeca si decid politicienii Grevele profesorilor si amenintarile cu greva sint veritabile ritualuri ale Romaniei contemporane. In fiecare an, cu precadere la inceputul si sfirsitul anului scolar, cind au mai multe mijloace de presiune la indemina, profesorii sint cuprinsi de frisonul protestelor si revendicarilor salariale, in conditiile in care autoritatile nu-si respecta niciodata, dar niciodata, promisiunile. Dezolant, nici anul acesta lucrurile nu se desfasoara altfel. Si nici actuala putere nu se deosebeste de guvernarile anterioare in atitudinea fata de profesori, desi a profitat electoral din plin de pe urma voturilor acestora si, in general, a mobilizarii electoratului urban educat. Ministrul Gheorghe Pogea a recunoscut explicit ca la nivelul Executivului lipseste vointa politica de a respecta protocolul semnat cu sindicatele din invatamint, iar aceasta declaratie l-a costat postul. Ca de fiecare data, ministerul Finantelor este cel care dicteaza prioritatile guvernarii, iar cind este sa se faca economii, invatamintul este primul vizat. Saracia este noua virtute a intelectualilor. In viziunea autoritatilor, ei sint cei care trebuie "sa se sacrifice" mereu, "sa inteleaga", sa fie "rezonabili". Cind se discuta bugetul, guvernantii fac apel la intelepciunea lor, caci daca nici ei nu inteleg inaltele ratiuni care le rezerva pentru eternitate mizeria, atunci cine sa o faca - muncitorii, care pot bloca strazile cu camioanele, minerii, care pot veni din nou la Bucuresti? Ministrii se incrunta de parca suplimentarea salariilor profesorilor ar pune in pericol siguranta nationala (fostul premier Adrian Nastase propunea chiar, cu seninatate insolenta, convocarea unui referendum pe tema salariilor profesorilor).