Poveşti fascinante, poveşti pe care n-aţi avut timp niciodată să le citiţi, poveşti pe care nu le-aţi auzit până acum. Jurnalul de duminică vă oferă şansa de a descoperi ceea ce inima a lăsat să vorbească şi să dicteze dând valoare scrisului prin sinceritatea, claritatea şi profunzimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Românilor.
„Şi totuşi, simt că amândouă am fi gustat o nespusă bucurie stând de vorbă împreună asupra problemelor vieţii, mărturisindu-ne una alteia ceea ce găsisem greu sau încîlcit în deosebitele noastre căi, căci şi una şi alta ne căsătorisem în ţări străine.
Din pricina acestei atitudini a ei, foarte rar am îndrăznit să-i cer o povaţă, şi am fost nevoită să păstrez întru cîtva o mască, de cîte ori eram cu dînsa, deoarece ea niciodată n-o ridica pe a ei.
Multe, mici şi nefolositoare comedii ne-am jucat una alteia! Ea se prefăcea că nu ştia unele lucruri, pe care le cunoştea tot atît de bine ca şi mine, şi ceea ce era mai rău, îşi dădea foarte bine seama că nu-mi este străin faptul că ştie! Iar măştile rămîneau neclintite pe feţele noastre.
Avea oare şi dînsa, ca şi mine dorinţa de a le smulge? Întrebarea aceasta a rămas fără răspuns!
Totuşi, îndrăznesc să spun că dacă i-ar fi stat în putinţă să se poarte cu mine ca şi cu o femeie, uitînd că-i sînt fiică, aş fi putut uneori să-i fiu de ajutor, căci ucenicia mea, nu tocmai uşoară, într-o ţară străină, mă învăţase multe; însă pînă la sfîrşit n-a vrut să creadă că ar putea ieşi adevăr din gura pruncilor cărora le dăduse viaţă!
În ziua de azi vorbim deschis cu copiii noştri, îi lăsăm să aibă propriile lor idei, ba chiar uneori îi lăsăm să ne arate ei calea, şi nu întărim prea mult drepturile noastre de mai bătrîni, luînd mai multă parte la necazurile lor, la luptele şi dorinţele lor.
Mă întreb: oare în chipul acesta pregătim o generaţie mai put
