Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Candidatul Negoiţă, noua „pleaşcă” a PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Fără prezidenţiabilul Băsescu, PDL se orientează după un candidat bun la toate, de la Primărie la Cotroceni, pe care să-l propulseze spre vârful partidului. Sursa: Codrin Prisecaru

În perspectiva alegerilor interne, în PDL au început deja calculele pentru reîmpărţirea funcţiilor. Cu Emil Boc candidat unic şi listă închisă la următoarele cinci funcţii de la vârf, democrat-liberalii lasă în continuare în aer ideea găsirii unui prezidenţiabil pentru 2014. Mai mult, teoriile vehiculate în interior pentru rezolvarea succesiunii lui Traian Băsescu se bat cap în cap.

Potrivit unor surse din partid, ca soluţie de moment, liderii PDL se gândesc să-l propulseze pe Liviu Negoiţă în una dintre cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte aflate la mâna lui Boc la Convenţia Naţională din iulie, ca „un candidat bun la toate”: de la Primăria Capitalei până la preşedinţie.

Trambulina Primărie- Cotroceni

Ideea că dintre cei patru „locotenenţi” ai lui Boc va trebui să răsară atât viitorul candidat la preşedinţie, cât şi un potenţial premier pentru 2012 a fost susţinută public de Theodor Stolojan, având însă adepţi inclusiv în garda veche. Locurile sunt însă limitate, iar concurenţa e mare: de la actualii ocupanţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu, până la Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, printre favoriţi fiind cotată şi Elena Udrea.

Teoria mai veche a lui Emil Boc este însă, potrivit unor surse din partid, că prezidenţiabilul PDL va fi cel care va câştiga Primăria Capitalei în 2012, pe trambulina patentată de Traian Băsescu. În faza alegerilor pe organizaţii locale, din următoarele două luni, actualul primar al sectorului 3 nu va avea adversar în Capitală. Sursele citate susţin că Vasile Blaga, fost lider la Bucureşti până în 2008, nu este interesat de şefia filialei, cu atât mai mult cu cât viitorul şef va trebui să-şi asume

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 55 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Gigant petrolier din Arabia Saudită, noul partener mondial major al FIFA

HotNews acum 22 minute
Aramco, gigantul petrolier saudit, a devenit noul „partener mondial major” al Federației Internaționale de Fotbal. Conform AFP, înțelegerea este una până în 2027. FIFAFoto: ULMER / imago sportfotodienst / Profimedia Aramco (Arabia Saudită), noul par

Atenţionare MAE: Ungaria interzice camioanele de mare tonaj pe 1 mai

Mediafax acum o ora
Interdicţia va fi valabilă în intervalul orar 6.00 – 22.00, ora locală. Transporturile umanitare, de animale vii, bunuri perisabile, combustibili şi alte bunuri de primă necesitate nu vor avea obligaţia de a se supune acestor restricţii. MAE reamint

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 59 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°