Printre lucrurile care fac viaţa mai dulce se numără o îmbrăţişare, lenjeria intimă confortabilă şi faptul că ţi se spune că arăţi mai slabă. Asta susţine un nou studiu despre ce le face fericite pe femei. Dar cum rămâne cu micile necazuri de zi cu zi care fac o femeie să explodeze de furie?
Claudia Connel de la „Daily Mail“ a făcut o listă cu chestiile care ne fac să ne smulgem părul din cap de nervi, deşi la prima vedere par necazuri minore.
Să-ţi prinzi mâneca de clanţa uşii. Dacă ai vrea să faci asta, nu ţi-ar reuşi nici într-un milion de ani. Atunci cum se face că fiecare clanţă este o capcană pentru mânecile tale?
Să calci pe jucării mici şi tari. Nu este o durere mai mare ca aceea când calci cu talpa goală pe o piesă de Lego. De obicei te face să dai înapoi, şi tot de obicei în spate este o altă piesă şi mai mică care te răneşte şi mai mult. Te trezeşti în scurtă vreme într-o tortură marca Lego.
Bărbaţii care stau cu picioarele depărtate în mijloacele de transport în comun. La un moment dat în viaţă, orice femeie se găseşte strivită lângă un bărbat, în troleibuz sau în metrou, care insistă să îşi depărteze foarte mult picioarele.
Etichetele de pe bluze care te zgârie pe ceafă. Se freacă de ceafa ta, te mănâncă şi chiar te zgârie. Vei sfârşi prin a tăia eticheta, cu riscul unei găuri, care se face din ce în ce mai mare, în bluza preferată.
Să-ţi strici unghiile proaspăt date cu ojă. Ai făcut o treabă minunată şi unghiile tale arată perfect, dar, de niciunde, apare fix în mijlocul unghiei mijlocii o mare zgârietură. Va trebui s-o iei de la capăt şi să refaci toate unghiile, pentru că, toate ştim asta, e imposibil să ştergi cu acetonă o singură unghie.
Un şerveţel uitat în maşina de spălat. O mic bucăţică de hârtie a fost de-ajuns să-ţi facă toate hainele proaspăt spălate, pătate