Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu nu a semnat revocarea

Publicat in Jurnalul, marți 29 septembrie 2009 ·

Miniştrii PSD nu şi-au scris demisiile, preşedintele Băsescu nu a semnat revocarea lui Dan Nica, l-a refuzat pe Vasile Blaga ca interimar şi a propus coaliţiei un independent sau un reprezentant al Opoziţiei la Ministerul de Interne. PD-L cheamă PSD la dialog, dar social-democraţii amână şedinţa Coaliţiei ca să câştige timp.

Liderii PSD au făcut o noapte albă după şedinţa CEX de luni seara, discutând din nou până în zori despre soluţiile de ieşire din criză în care i-a împins demiterea lui Dan Nica. Baronii au făcut presiuni asupra lui Geoană să nu accepte ieşirea de la guvernare, invocând nemulţumirea care va fi provocată în teritoriu de pierderea funcţiilor din deconcentrate. Potrivit unor surse participante la discuţiile social-democraţilor, Mircea Geoană ar fi propus ca soluţie de compromis numirea unor tehnocraţi în locul miniştrilor politici. Acest lucru ar fi permis păstrarea în funcţii a secretarilor de stat şi a tuturor directorilor pe care PSD i-a numit. Ieri-dimineaţă, liderii partidului s-au strâns din nou în şedinţă în biroul lui Mircea Geoană de la Senat, unde au venit şi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. La ora 11:00 expira termenul de 24 de ore pe care îl dăduse Boc pentru desemnarea unui alt ministru la Interne, dar au mai primit de la premier încă două ore de gândire, pană la ora 13:00.

Miniştrii PSD nu şi-au scris însă demisiile aşa cum se stabilise cu o seară înainte, toată lumea aşteptând cu speranţă un gest din partea lui Traian Băsescu. Mircea Geoană îi trimisese acestuia în cursul dimineţii o scrisoare în care îi cerea să medieze conflictul din Coaliţie şi chiar şi Ion Iliescu a declarat după şedinţa de la Senat că "aşteaptă de la Băsescu un gest spectaculos". Gestul a venit pe la ora 13:00, sub formă de invitaţie la consultări. Geoană a avut un moment de ezitare, nehotărându-se dacă să se ducă sau nu. Iniţial a vrut

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 7 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°