„Ponta este un parşivel!” ”Eu şi Ponta nu suntem fraţi siamezi!” ”Nu îmi tremură chiloţeii dacă Ponta nu mă susţine la prezidenţiale!” Cu o oarecare aproximaţie, cam aşa sună declaraţiile din ultimele zile ale celui de-al doilea om în stat, care ne-au sfredelit urechile, până când au început să ţiuie. Limbajul folosit este imatur, vulgar, ţâfnos şi sfidător. Asfel de cuvinte necontrolate, negândite înainte, rostite ca un fel de juisare, au avut ca adresă colegul de alianţă numită USL, în care o majoritate a electoratului şi-a pus mari speranţe. Când eşti investit cu o asemenea încredere, mai rar întâlnită, se cheamă că eşti un privilegiat, că şansa care ţi s-a oferit este unică. Ce presupune asta? Înseamnă că trebuie să devii un tip responsabil, dacă nu ai fost. O ţară întreagă e cu ochii pe tine şi aşteaptă cu înfrigurare să faci ceva bun pentru ea, după aşteptări chinuitoare de decenii, în acest caz. Ai în faţa ta un electorat care aşteaptă de la tine locuri de muncă, salarii şi pensii decente pentru toată lumea, reforme reale în domeniul educaţiei şi sănătăţii, în primul rând, şi câte altele. În lipsa acestora, de care nu se ocupă aproape nimeni, mai ai în faţă acelaşi electorat care trece zilnic prin scandaluri şi necazuri fără sfârşit, care se şi suprapun uneori, întreţinute la maximum de nişte televiziuni pe post de hiene: gazele de şist, ţiganiada numită ”Cioabă”, câinii maidanezi şi copilul sfâşâiat de aceştia, cu un primar care în mod laş rămâne în funcţie, blestemul aurului românesc furat sub propriile priviri, inundaţiile devastatoare, iar lista e mai mare. Aşadar, ai în faţă un spectacol de-a dreptul lugubru, pe care tu trebuie să-l reduci, să-l corectezi, sau chiar să scapi ţara de el. Ţara se degradează pe zi ce trece, iar tu ce faci? Îţi spun eu: te iei la trântă nu cu adversarii politici, ci cu propriul aliat. În faţa unei asemenea atitudini, elector