Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a declarat, pentru MEDIAFAX, că asociază imaginea Crăciunului cu aceea a unui trenuleţ electric pe care l-a primit cadou când avea zece ani.
"Am păstrat această amintire până anul acesta, când mi-am cumpărat altul şi am reuşit să îl instalez pe o masă electrică", povesteşte Bodu.
El spune că are încă şi locomotiva şi câteva vagoane ale trenuleţului primit în copilărie.
Europarlamentarul PDL va petrece Crăciunul cu cei apropiaţi, iar de Revelion spune că va sta în ţară şi se merge la munte, "dar nu pe Valea Prahovei".