Vorbind despre Veneţia, Mary McCarthy nota că "nu poţi spune nimic, inclusiv această frază, care să nu fi fost spus înainte". Nu mult din ceea ce se întîmplă acum în domeniul artelor pare a fi foarte nou. Dimpotrivă, are loc o masivă reciclare a trecutului, de la reluarea la nesfîrşit a lucrărilor din vechime pînă la scenarizarea istoriei. Postmoderniştii, ca şi ecleziaştii, susţin că nu-i nimic nou sub soare, dar aceasta nu este decît trufia epocii noastre. Sîntem atît de adînciţi în istoriile neisprăvite ale trecutului că negăm eforturilor noastre prezente orice dram de originalitate. După părerea mea, e doar manifestarea unei neputinţe teoretice în faţa faptului că în ştiinţă şi tehnologie apare cîte ceva nou aproape în fiecare zi. Tehnologia ne modifică, fără urmă de îndoială, modul de a gîndi şi acţiona, lăsînd artiştilor sarcina cartografierii acestor schimbări în psyché-ul uman şi a tratării acelor aspecte ale trecutului care nu au încetat încă să lucreze asupra noastră. Cei care sînt artişti probabil că blagoslovesc pierderea memoriei indusă de ritmurile rapide ale vieţii de azi, pentru că trecutul este plin de lucruri pe care tare am vrea să le uităm. Artiştii nu-şi pot permite acest lux. Dar nimeni, artist sau neartist, nu este imun faţă de regrete, mînie sau neputinţă. Aceste sentimente se transformă în anomalii sociale. Pentru a le înţelege este nevoie de o sensibilitate de artist. Rod Dickinson, artistul britanic devenit celebru după farsa cu "cercurile din lan", pune la cale o reconstituire a sinuciderii în masă de la Jonestown, din 18 noiembrie 1978. Atunci, 900 de adepţi ai lui Jim Jones şi-au luat viaţa, bînd must dres cu tranchilizante şi cianură. Dickinson vrea să re-creeze "tronul" lui Jim Jones şi căzile pline cu otravă. Sute de actori vor încerca să reconstituie comunitatea de la Jonestown, să explice spectatorilor această comunitate din