Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: 47% dintre romani se considera discriminati/Romanii ar dori sa aiba mai degraba vecini unguri decat tigani

Publicat in HotNews, joi 28 iulie 2011 ·

Aproape jumatate din populatia Romaniei se considera discriminata, cei mai afectati de acest fenomen fiind persoanele cu handicap, romii, somerii, pensionarii, femeile, potrivit unui studiu realizat in cadrul unui proiect implementat de UNSR (Uniunea Nationala a Studentilor din Romania), Ministerul Educatiei si FNS Alma Mater.

In cadrul studiului au fost chestionate 2.400 de persoane de 18 si peste 18 ani, in urma cercetarii rezultand faptul ca 47 la suta dintre ele sunt discriminate, in top afandu-se persoane cu handicap, romii, somerii, pensionarii, femeile, a precizat managerul de proiect Gabi Petrea, citat de Mediafax.

Discriminarea a fost si este inca prezenta atat in mediul urban, cat si in mediul rural. Cel mai bine simt acest lucru femeile care se confrunta inca cu mentalitatea patriarhala a societatii, care le plaseaza pe aceasta in mijlocul gospodariei si in slujba copiilor, potrivit concluziilor documentului.

Pe de alta parte, nivelul/conditiile de trai au facut din pensionari categoria care se descurca cel mai greu in societate, fiind in acelasi timp in topul celor mai discriminate ramuri sociale.

Persoanele cu handicap nu beneficiaza de ajutorul necesar, desi din perspectiva romanilor, sunt cea mai discriminata categorie. Astfel, in opinia societatii aceasta categorie este tolerata si nimic mai mult. In realitate, insa, soarta acestor persoane este foarte grea, un numar foarte mic de persoane cu diverse tipuri de handicap, usor sau sever, reusind sa-si gaseasca un loc de munca adaptat abilitatilor de care dau dovada.

In ceea ce priveste situatia anumitor minoritati nationale, datele arata ca romii sunt cu mult mai discriminati decat maghiarii. Romanii ar dori sa aiba mai degraba vecini unguri in detrimentul celor de etnie roma, se arata in document.

Situatia somerilor este de asemenea precara, c

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 46 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°