Încă o adolescentă din judeţul Braşov i-a pus pe jar pe poliţişti după ce a dispărut de acasă. Aureliana Dorina Bloj, în vârstă de 15 ani, din Râşnov a plecat de acasă în data de 22 aprilie. Fata obişnuia să fugă destul de des de la domiciliu după ce se certa cu mama ei. De această dată, însă, Aureliana nu s-a mai întors acasă. După două zile de la dispariţie, mama fetei, Iordana Benescu, a decis să anunţe Poliţia în speranţa că oamenii legii îi vor găsi fiica. „Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că minora a fost văzută ultima oară în data de 22 aprilie, în zona Gării Râşnov, de către un angajat CFR. Fata obişnuieşte să plece frecvent de la domiciliu, pe fondul neînţelegerilor cu mama sa”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Adolescenta are 1,60 metri înălţime, constituţie slabă, păr negru, lung, prins în coadă, faţă rombică, ochi căprui, tenul măsliniu, iar ca semn particular astigmatism la ochiul stâng. În ziua dispariţiei, fata era îmbrăcată cu pantaloni de blugi de culoare albastră, pulover alb cu dungi de culoare galbenă, geacă neagră din tercot cu glugă şi era încălţată cu adidaşi de culoare roz. Persoanele care pot oferi informaţii despre Aureliana sunt rugate să sune la Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Marţi a fost dată dispărută o altă fată de 15 ani, Alexandra Budi din Feldioara. Duminică, fata a fost la bunica ei în Rotbav, a plecat de acolo, însă nu a ajuns până acum acasă. Încă o adolescentă din judeţul Braşov i-a pus pe jar pe poliţişti după ce a dispărut de acasă. Aureliana Dorina Bloj, în vârstă de 15 ani, din Râşnov a plecat de acasă în data de 22 aprilie. Fata obişnuia să fugă destul de des de la domiciliu după ce se certa cu mama ei. De această dată, însă, Aureliana nu s-a mai întors acasă. După două zile