Autorităţile din Republica Moldova încep astăzi pregătirile pentru referendumul anunţat duminică de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) în vederea modificării Constituţiei, pentru a simplifica procedura de alegere a şefului statului, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică, conform Mediafax.
Luni, va fi constituit grupul de experţi care va elabora amendamentele necesare pentru modificarea Legii Supreme. Ulterior, după cum au declarat liderii AIE, în termen de o săptămână va fi elaborat şi proiectul de lege privind modificarea Constituţiei, care va ajunge în Parlament cel mai probabil în februarie.
Liderii AIE au anunţat, duminică, în cadrul unui briefing de presă, că, cel mai târziu, în luna aprilie va avea loc un referendum pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova, prin care să fie simplificată procedura de alegere a şefului statului, transmite Info-Prim Neo, în pagina online.
Preşedintele Partidului Liberal-Democrat (PLDM), premierul Vlad Filat, a comunicat că "după validarea referendumului, urmează că preşedintele ţării să fie ales în termen de o lună".
Liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a declarat că referendumul constituţional este unica posibilitate în actuala conjunctură. "Am pornit de la constatarea faptului că din 2000 au fost organizate nouă încercări de alegere a preşedintelui, dintre care doar două au fost reuşite, în 2001 şi 2005", a menţionat Marian Lupu.
Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a spus că singura soluţie în condiţiile actuale este ajustarea Constituţiei la standardele europene. "Este soluţia cea mai bună. Noi dorim să depăşim criza politică", a subliniat Ghimpu.
Republica Moldova încearcă de peste doi ani şi jumătate să îşi aleagă preşedintele, iar o nouă tentativă în acest sens, care urma să aibă loc duminică 15 ianuarie, a fost anulată de Curtea Cons