Urmând firul cronologic, "Frica şi pânda" infăţişează episoade semnificative din viaţa civilă a autorului-personaj, după ieşirea lui din inchisoare. In interiorul acestei expuneri lineare, apar insă nişte constante - elemente biografice sau ideologice - pe care Florin Constantin Pavlovici le subliniază prin insistenţă şi reluare.

Mai intâi, ceea ce se intâmplă afară e in mod repetat raportat la secvenţele-stas ale vieţii de deţinut. Redevenind liber, acesta constată că libertatea recâştigată este limitată, relativă şi, in orice caz, neimpărtăşită cu compatrioţii feriţi de experienţa detenţiei politice. Majoritatea colegilor, a cunoscuţilor şi a oamenilor străini cu care incă tânărul Florin Constantin Pavlovici işi intersectează paşii sunt mai laşi decât minoritatea luminoasă a camarazilor de inchisoare. Memorialistul e uimit să constate (să-şi amintească) reacţii disparate care, cumulate, duc la un portret generic jalnic. Femeile se dovedesc mult mai curajoase decât bărbaţii; mai solidare şi mai aproape de o victimă a regimului decât reprezentanţii sexului virtualmente tare...

Verificată cu atâtea prilejuri, observaţia aceasta se inscrie intr-o logică a inversiunilor psiho-morale pe care societatea nouă, construită pe fraudă şi teroare, le produce multiplicator. Aşa cum foşti colegi de "idealuri" şi de suferinţă sunt racolaţi de Securitate şi transformaţi in informatori, o femeie necunoscută poate face (şi chiar face) un gest omenesc pe care apropiaţii şi rudele de parte bărbătească il consideră mult prea riscant. Astfel că libertatea condiţionată a duşmanului poporului reeducat in inchisori şi lagăre de muncă e mai consistentă şi mai autentică decât libertatea celor care-şi tem atât de mult cariera, postul, relaţiile şi avantajele, incât şi-o ingrădesc singuri. Iată o scenă ilustrativă pentru mutaţia individuală, decupată şi focalizată d