Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intilnire a prefectilor pentru a lamuri situatia pe granitele judetului

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 7 august 2010 ·

Prefectul Dragomir Tomaseschi vrea sa lamureasca problemele de fond funciar ale comunelor de la granitele judetului. Problemele identificate de Tomaseschi vizeaza comunele de la granitele cu Vasluiul si Neamtul. Potrivit sesizarilor ajunse la Prefectura, zeci de cetateni din cele trei judete tin terenuri pe raza altui judet decit cel in care au domiciliul. "Cauza acestei situatii este reconfigurarea granitelor judetului si depasirea granitelor stabilite prin legea care dateaza din 1968. De atunci au aparut noi comune, si localitati care erau intr-un judet au trecut in altul", a precizat Dragomir Tomaseschi. Potrivit acestuia, problemele de la granita cu Neamtul ar viza localitatile Halaucesti din Iasi, dar si Botesti si Gheraiesti din Neamt. "Sint circa 80 de cetateni din Neamt cu teritorii pe Iasi. Vrem sa vedem daca pot fi facute schimburi de teren, sa preia suprafete din judetele de care apartin sau daca pot fi eliberate titluri pe Iasi", a completat Dragomir Tomaseschi. Problemele de la Granita cu Vasluiul ar fi intre delimitarile comunelor Ciortesti si Codaesti. "Marti este programata o intilnire la Vaslui si joi una la Neamt. Nu stiu deocamdata daca voi merge eu sau subprefectul Bogdan Saramet", a incheiat prefectul. Prefectul Dragomir Tomaseschi vrea sa lamureasca problemele de fond funciar ale comunelor de la granitele judetului. Problemele identificate de Tomaseschi vizeaza comunele de la granitele cu Vasluiul si Neamtul. Potrivit sesizarilor ajunse la Prefectura, zeci de cetateni din cele trei judete tin terenuri pe raza altui judet decit cel in care au domiciliul. "Cauza acestei situatii este reconfigurarea granitelor judetului si depasirea granitelor stabilite prin legea care dateaza din 1968. De atunci au aparut noi comune, si localitati care erau intr-un judet au trecut in altul", a precizat Dragomir Tomaseschi. Potrivit acestuia, problemele de la grani

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 16 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 44 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 46 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 34 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°