Plecand din Retezat, parasesc Ardealul pentru cateva zile si ma indrept iarasi spre sud, spre Banat. Trec prin Valea Jiului, ajung iar in sudul Meridionalilor, traversez Podul lui Dumnezeu, ajung si pe drumurile pline de gropi ce conduc la Cerna Sat si Cheile Corcoaiei, trec vajaind prin Baile Herculane si ajung in Clisura Dunarii. Aici, pe langa cunoscutele Cazane si statuia lui Decebal, mai este de vazut si pestera Ponicova despre care multa lume nu stie pentru ca la intrarea ei se ajunge cu barca, dinspre Cazanele Mari. Ma tocmesc cu un localnic sa imi aranjez o plimbare prin cazane si, a doua zi, iata-ma pe Dunare, singur cu George - barcagiul - incercand sa il conving sa ma lase in pestera ca sa ies pe picioare prin iesirea dinspre uscat.

Citisem inainte ca traseul ar fi cat de cat accesibil. George ma mai plimba putin prin cazane si intram in Pestera Ponicova. La propriu. Intram cu barca cu tot, pe galerie, printre stanci, pana cand nu mai vad aproape nimic. Credeam ca va trebui sa merg putin prin apa si sunt pregatit sa ma ud la bocanci, dar George imi spune ca nu e nevoie, ca sunt doar pietre curate pe fund si pot merge in picioarele goale. Imi pun in spate rucsacul cu tot cu aparat, trepied si bocanci, imi desfac partea de jos a pantalonilor si sar din barca pe stancile reci. Galeria are cam doi metri latime si este foarte inalta.

Pestera este dezvoltata pe o diaclaza aproape verticala, asa ca peretii de stanca sunt destul de spalati si nu prea am prize de care sa ma tin. In mijlocul galeriei apa este cam adanca si as ajunge cel putin pana la brau, ceea ce nu imi convine asa ca ma lipesc putin de pereti. In mod surprinzator descopar ca pot tine niste prize si cu picioarele asa ca fac putin pe omul-paianjen. Ajung intr-o zona mai putin adanca si am trecut de greu, George imi ureaza succes si pleaca. Il vad cum se indeparteaza si am o senzatie c