Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa nu-si vine in fire

Publicat in HotNews, joi 9 iunie 2005 ·

Pe piata de capital domneste linistea. Brokerii nici nu mai stiu cum sa interpreteze situatia din piata, in conditiile in care nu se schimba nimic. Ieri s-a inregistrat „o lichiditate mai buna, dar evolutiile cotatiilor sunt in continuare modeste", declara traderii de la Prime Transaction.

Indicii BET, al celor mai performante zece companii, si BET-C, care urmareste evolutia intregii piete, au crescut cu 0,7%. In schimb, BET-FI a scazut, ce-i drept putin sub limita pozitiva, cu doar 0,01%. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 123,7 miliarde de lei.

„Problema este ca aceste cresteri au loc dupa o perioada de scaderi constante, care sunt mai mari procentual decat aceste cresteri", declara Daniel Predi, broker la societatea de brokeraj Oltenia Grup Invest.

Acest fapt „da investitorilor senzatia de instabilitate a pietei", sustine el. Brokerul afirma ca investitorii nu se grabesc sa cumpere, preferand sa mai astepte. „Preturile sunt bune pentru cumparare cu conditia insa sa urmeze o perioada de crestere", este de parere Daniel Predi.

Brokerii sunt optimisti si spera ca, pana la sfarsitul acestui an, piata sa iasa de pe trend-ul descendent pe care se situeaza de o buna bucata de timp.

Speranta lor creste o data cu anuntul privind listarea, in perioada urmatoare, a companiei Flamingo si a altor societati ce si-au aratat interesul fata de Bursa. Brokerii recunosc, totusi, ca revenirea pietei depinde si de alti factori, precum rezultate financiare bune ale companiilor, semnale pozitive din mediul economic etc.

Cel mai tranzactionat emitent al sedintei a fost, din nou, Banca Transilvania (TLV). Pretul actiunilor a scazut cu 1,4%, fiind transferate 2,3 milioane de titluri TLV, cu o valoare totala de 16,4 miliarde de lei. Petrom a fost cea de-a doua companie de la categoria I care s-a aflat in atentia p

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 44 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 9 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 9 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°