Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii, obligaţi să muncească opt ore pe zi. Cine îi controlează?

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2010 · ·

Teoretic, dascălii ar trebui să lucreze 40 de ore pe săptămână. Practic, în lipsa unui control riguros, fiecare lucrează cât îl lasă conştiinţa. În şcolile occidentale, cadrele didactice au program fix: încep la 7.00 sau la 8.00 dimineaţa şi termină după opt ore.

În multe ţări europene, dar nu numai, norma didactică e de 40 de ore. Programul e unul fix: începe la 7.00 sau 8.00 dimineaţa şi se termină după opt ore. Norma didactică include atât cursurile efectiv predate la clasă (în medie 21-22 de ore), cât şi pe cele de pregătire suplimentară cu elevii, de corectare a lucrărilor, de participare la sesiuni de pregătire pedagogică, şedinţele cu părinţii şi activităţile extracurriculare realizate împreună cu elevii.

Citiţi şi:

VIDEO Învăţământ în ger, la şcoala din Merei. Copiii şi profesorii se chinuie la doar 7 grade Celsius.

Salt înapoi în timp pentru profesori

HUMAN STORY Profesorii din Vest care au trecut de la catedra comunistă la orele online

Experţi la educaţie, relaxaţi în şcoli

Noua lege a Educaţiei din România cuprinde la art. 262 reglementarea potrivit căreia norma didactică a profesorului e de 40 de ore pe săptămână, adică de opt ore pe zi. O astfel de prevedere a mai fost promovată în 1998, pe vremea când Radu Vasile era premier. Atunci a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care se stabilea timpul de lucru al profesorului la 40 de ore pe săptămână.

Norma didactică includea atât cele 18 ore predate efectiv la clasă, cât şi activităţi complementare procesului de învăţământ - nouă ore, trei-patru ore de pregătire metodică, două ore de comunicare cu familiile elevilor, patru-cinci ore de evaluare a şcolarilor (inclusiv cele petrecute în consiliile profesorale), o oră de dirigenţie, precum şi una-două ore de serviciu pe şcoală.

„Mergem pe încredere"

Practic însă, exceptând o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 43 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 35 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 39 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 21 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°