Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani la coş!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 28 martie 2009 ·

În urma repartizării banilor pe 2009, FR Baschet a obţinut un buget triplu faţă de anul trecut, urcînd pe locul 2 în top

Cu o întîrziere de un trimestru, federaţiile naţionale sportive sînt gata să-şi primească bugetele pe acest an. Monica Iacob-Ridzi, ministrul tineretului şi sportului, a anunţat ieri că a definitivat repartizarea banilor. "S-au făcut multe speculaţii şi am văzut mulţi preşedinţi de federaţii care s-au plîns că le-au fost diminuate bugetele. Banii acordaţi federaţiilor sînt cel puţin la nivelul celor de anul trecut", a declarat ieri şeful MTS.

Ca de fiecare dată, spuma bugetară a fost luată de FR Atletism, care a primit şi în 2009 cei mai mulţi bani: 15,2 milioane de lei. În mod normal, pe locurile următoare se aflau de obicei canotajul şi gimnastica. În acest an însă, pe locul 2 a ajuns baschetul, care a primit 7,60 milioane de lei, cu 300.000 lei mai mult decît canotajul (7,30 milioane lei).

"Numărul de medalii nu este direct proporţional cu suma primită", a precizat Monica Iacob-Ridzi. "La stabilirea bugetelor am avut în vedere şi proiectele de dezvoltare şi proiectele care ne-au dat un semnal pozitiv legat de promovare, iar federaţia de baschet poate fi un model de a promova sportul în ţară", a explicat Octavian Belu, secretar de stat, banii alocaţi FR Baschet.

"Sute de panouri de baschet mobile se află peste tot în ţară şi alte sute sînt gata să fie montate în diferite zone ale oraşelor sau chiar între blocuri. Am apreciat foarte mult acest aspect"

Octavian Belu, secretar de stat

1 este numărul participărilor baschetului românesc la JO: Helsinki, 1952, echipa masculină

În urma repartizării banilor pe 2009, FR Baschet a obţinut un buget triplu faţă de anul trecut, urcînd pe locul 2 în top

Cu o întîrziere de un trimestru, federaţiile naţionale sportive sînt gata

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°