Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii de aviaţie - îngerii de pe „Henri Coandă“ (FOTOGALERIE)

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

O echipă de militari antrenaţi special este gata să intervină în cazul unui dezastru aerian pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ din OtopeniPompierii de aviaţie sunt, de fapt, foşti sportivi de performanţă. Aceştia fac simulări în fiecare lună, în care exersează tehnici de acţiune în cazul unor dezastre aeriene.

Serviciul de Salvare şi Stingere a Incendiilor există din 1965, fiind înfiinţat odată cu aeroportul, şi are 56 de angajaţi. Pompierii, care sunt foşti sportivi de performanţă, fac simulări în fiecare lună pe Aeroportul din Otopeni. „Aeronavă cu motor dreapta incendiat!“, „Confirmăm apelul! Plecăm spre «Da Vinci»!“. Aşa sună semnalul de alarmă primit şi confirmat de către echipele de pompieri aerieni, în timpul unei simulări desfăşurate pe una dintre pistele aeroportului.

Din 2008, atunci când o aeronavă Romavia, ce efectua o cursă Timişoara-Bucureşti a ieşit de pe pistă, acest semnal receptat prin staţii nu reprezintă decât un exerciţiu. În cazul intervenţiei din 2008, la bordul avionului se aflau şase membri ai echipajului şi 67 de pasageri, însă nimeni nu a fost rănit, iar pompierii au efectuat evacuarea în siguranţă.

Simulările pompierilor de aviaţie se efectuează lună de lună pe o aeronavă abandonată de 15 ani, lângă piste, zonă ce poartă denumirea unui fost restaurant comunist ce se numea Leonardo Da Vinci.

Foto: Mircea Păun

Lecţie de eroism fără audienţă

În decurs de trei minute de la lansarea apelului, militarii trebuie să se echipeze şi ajungă într-un colţ al pistei în care se anunţă probleme. Orice simulare este luată în serios, pompierii de aviaţie comportându-se ca într-un caz de real de urgenţă. „Niciodată nu plecăm din unitate gândindu-ne că este doar simulare. Am trăit câteva incidente la sol suficient de dure încât să ne ţină mobilizaţi mult timp de-acum încolo“, ne-a declarat Florin Oprea, unul d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 24 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit cu motocicleta la Biroul Electoral pentru a-și depune candidatura la Primăria București

G4Media acum 29 minute
Sebastian Burduja (PNL) și-a depus sâmbătă candidatura pentru postul de primar al Bucureștiului. El a venit la sediul biroului electoral pe motocicletă, într-un eveniment pregătit de echipa de campanie, și a fost așteptat de Nicolae Ciucă, președint

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°