Doi dintre protagoniştii filmului „Eu când vreau să fluier, fluier" se află închişi la Penitenciarul Tichileşti. Aceştia povestesc, nu numai despre momentele frumoase şi experienţa deosebită trăită la filmări, ci şi despre necazurile care au urmat acestui eveniment deosebit din viaţa lor.
Găgenel Ţicu şi Constantin Mihai Ilaşcu sunt singurii deţinuţi români care se pot mândri cu apariţia lor într-un film artistic premiat la Festivalul de la Berlin. Cei doi tineri sunt încarceraţi la Penitenciarul pentru Minori şi Tineri din comuna Tichileşti, Brăila, fiind condamnaţi pentru viol şi respectiv vătămare corporală. Experienţa de pe platoul de filmare i-a transformat adevărate vedete printre colegii deţinuţi, dar în acelaşi timp, cei doi au rămas cu un gust amar.
„La filmări a fost foarte frumos. Am filmat cam o lună de zile. Nu suntem mulţumiţi pentru că ni s-a promis că vom primi pozele de la filmări şi un CD cu filmul, pentru fiecare în parte. Nu am primit nimic. Colegul meu s-a înbolnăvit de varicelă. Eu am răcit la filmări. Trebuia să stau între două ziduri, în curent. Erau câteva scene în care făceam baie acolo şi m-am îmbolnăvit", spune Constantin Mihai Ilaşcu, unul dintre „actori".
După apariţia în filmul „Eu când vreau să fluier, fluier" colegii din închisoare s-au comportat normal cu ei, ba chiar i-au respectat şi mai mult. În schimb, cei doi nu pot spune acelaşi lucru despre conducerea penitenciarului şi despre gardieni.
„Directoarea spune că cei noi doi am prins încredere în noi şi că am devenit mai violenţi. Asta nu este adevărat. Are o ură personală pe noi, de când am apărut în film. Toate cadrele au prins ură pe noi. Singurul care ne ajută din penitenciar este domnul Ceamă, directorul adjunct. El ştie trecutul nostru, ne înţelege. Directoarea nu ştie nimic despre noi. Tot timpul spune că suntem violenţi dar nu şi de
