Există soluţii. Partidele şi preşedintele au de ales între a scufunda ţara în haos sau a pune rapid un nou guvern pe picioare. Debarcarea Guvernului Emil Boc reprezintă sfârşitul unei crize politice şi începutul alteia cu intensitate şi durată deocamdată greu de întrezărit. Probabil că nu mai exista în România nici măcar un copil de grădiniţă care să nu perceapă în modul cel mai direct efectele crizei politice care se instalase imediat după intrarea în funcţiune a guvernării PDL-PSD.

Scandalurile politice s-au ţinut lanţ, câtă frunză, câtă iarbă, din prima zi a executivului de tip struţo-cămilă, pedelisto-pesedist. Să ne mai amintim de demiterile sau demisiile lui Oprea şi Dragnea de la Interne, de confruntările de la Ministerul Învăţământului, de bătăliile la sânge duse pentru ocuparea pe bază de carnet de partid şi a ultimului post de băgător de seamă din administraţie? N-are niciun rost. E mare lucru că această guvernare a rezistat nouă luni, mai ales că presiunea alegerilor prezidenţiale devenise de nesuportat.

Problema care se pune acum este găsirea unei noi majorităţi mai puţin toxice decât prima. E adevărat că mai sunt doar câteva săptămâni până la alegeri. Dar România nu poate lua timeout până atunci. Nu poate nici să treacă pe pilot automat şi nici să se bazeze pe un guvern interimar. Mizele sunt prea mari. Situaţia socială se deteriorează. Este nevoie de dialog, dar mai ales de un partener guvernamental credibil. Scrutinul prezidenţial reclamă, de asemenea, un executiv pe deplin legitim. Şi aşa s-a anunţat fraudarea alegerilor, ba de unii, ba de alţii. Cine ar mai recunoaşte rezultatele unor alegeri gestionate de un guvern care ar exista doar pe hârtie? Cum vom ieşi din situaţia-limită în care toţi candidaţii ar contesta rezultatele de la urne?

Finanţele statului nu mai fac faţă plăţilor pentru ultimele luni, de aic