Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluburile SECRETE de la Oxford şi Cambridge. Distracţiile controversate ale studenţilor de elită

Publicat in Gandul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Daily Mail publică un material despre ritualurile şi obiceiurile mai puţin obişnuite de la petrecerile de la Oxford şi Cambridge, unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume.

Jurnalistul James Delingpole, care a studiat arhivele Oxbridge (termen care desemnează cele două universităţi, luate împreună), a descoperit că studenţii aruncă unii în alţii cu curry, sparg geamuri, se îmbată şi vomită sau aleargă dezbrăcaţi prin centrul oraşului.

"E dezgustător, nu există nicio scuză. Este ultimul lucru la care te-ai aştepta de la cei mai deştepţi reprezentanţi ai unei generaţii", scrie Delingpole.

Jurnalistul scrie că aceste acţiuni reprobabile au loc în interiorul unor "cluburi de băut" (drinking clubs), înfiinţate cu un singur scop: "ca studenţii să se îmbete zdravăn şi să se comporte îngrozitor".

Delingpole dă şi câteva exemple de astfel de cluburi: în clubul Wyverns de la Cambridge, ritualul iniţiatic presupune ca studenţii să mănânce tot felul de alimente scârboase şi, ca şi când nu ar fi fost de ajuns, acestea trebuie servite de pe corpul gol al colegilor. Tot în cadrul Wyverns, în ultimul weekend dinaintea afişării rezultatelor examenelor, studentele se dezbracă şi se bat în jeleu.

La clubul Ferretz, de la Cambridge, membrii sunt invitaţi să bea gin şi vin de Porto dintr-un prezervativ. "Trebuie să muşti din prezervativ. Dacă muşti prea tare şi se rupe, trebuie să o faci din nou", se arată în documentele consultate de Delingpole.

La clubul Gentlemen Patricians, cine nu reuşeşte să bea 11 halbe de bere în două ore este considerat "foarte slab". Asta în timp ce, la clubul de fete "Newnham Nuns", membrele trebuie să mănânce un baton de lemn dulce ţinut de un bărbat în gură, după care să se sărute cu el. Apoi, fetele trebuie să mănânce ciocolata şi frişca de pe pieptul unui bărbat gol şi să pună un pre

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 43 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°