Planul pentru securitatea de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, Canada, este gata să fie pus în aplicare. Competiţia începe în zece zile. Sursa: Reuters A costat nu mai puţin de 900 de milioane de dolari. Iar 15.000 de poliţişti, soldaţi şi agenţi de securitate privată vor sta cu ochii pe sportivi şi spectatori.
Cinci ani le-a luat autorităţilor să elaboreze detaliile operaţiunii de securitate, cea mai amplă din istoria Canadei, relatează CNN.
Protestele cu tentă politică sunt piatra de încercare pentru forţele de ordine. Din fericire, ameninţatea teroristă este la un nivel scăzut.
Nimeni n-a uitat însă tragedia de la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Atunci, 11 atleţi israelieni şi antrenori au fost ucişi de terorişti palestinieni. Aşa că nu este o coincidenţă că la Vancouverforţele de ordine sunt numeroase în jurul clădirilor unde vor fi cazaţi atleţii.
Satul olimpic este supravegheat cu un sistem antiterorist care poate detecta bombele artizanale de la o distanţă de 20 de kilometri de jur împrejur. Aşa că dacă ameninţarea vine din pădure, urşi sau terorişti, armata e cu ochii pe ei, glumeşte un jurnalist de la cyberpresse.ca
Vancouver, o fortăreaţă
Cu 10 zile înainte de marele eveniment, mai multe străzi au fost deja închise. Aproape o mie camere de supraveghere au transformat Vancouver-ul într-un "Big Brother".
Cei care vin în apărarea vieţii private au sărit ca arşi. Au primit însă asigurări de la responsabili cu securitatea că sistemul de supraveghere va dispărea după terminarea competiţiei pe 28 februarie.
Ca să fie sigure, autorităţile i-au rugat pe spectatori să se prezinte la arene chiar şi cu trei ore înainte de începerea competiţiilor.
Mai multe nave şi bărci cu motor stau ancorate în portul inspectat metru cu metr