Sînt o tipă cu bani, am 26 de ani, fumez două pachete de ţigări pe zi, dar nu-mi propun oricum să o mierlesc prea curînd. Dacă e ceva totuşi, aş vrea să încaseze mama banii din asigurare. Da' nu la moarte mă gîndesc eu acum, să nu mai aducem vorba de lucruri sinistre, sînt încă tînără, m-aş gîndi mai curînd la pensie. Vreau o asigurare care să funcţioneze ca un fond de pensii, dacă o exista aşa ceva, mă iertaţi, sînt de o incultură crasă în materie. Şi cam gata, astea sînt datele mele, sau mai bine zis acoperirea mea. De cealaltă parte este el cu toate ale lui. Ale lui sînt cămaşa albastră, cravata, sacoul, a lui e strîngerea fermă de mînă, privirea albastră fixîndu-ţi irişii, ale lui sînt toate mecanismele persuasiunii şi gura bogată. Iar dacă ne gîndim la experienţa oricăruia dintre apropiaţii noştri care au avut de-a face la un moment dat cu vreun agent de asigurări, am putea crede că nu o să mai scăpăm de el în vecii vecilor. Fără amin. Eu: Trebuie să vi se pară ciudat că v-am căutat. În meseria dumneavoastră de obicei alergaţi după clienţi... El: Asta vroiam să vă spun şi eu. Foarte ciudat. Asta îmi demonstrează mie, ca agent de asigurări, că sînt oameni care vor să se asigure şi că nu au fost încă descoperiţi. Uite, dom'le, mi-am spus, un client care încă nu a fost descoperit. Asta îmi dă mie de acum înainte puterea să-i caut pe cei care, aşa ca dumneavoastră, sînt convinşi că ceea ce vindem noi este ceva util, dar care, din nu ştiu ce motive, rămîn ascunşi. N-am fost descoperită pentru că în cercul meu de cunoscuţi nu şi-a încheiat nimeni o asigurare de viaţă. Pentru că altminteri acea persoană, convingîndu-se pînă în cele mai intime unghere ale fiinţei sale de utilitatea unei poliţe, m-ar fi recomandat şi pe mine ca potenţială prozelită. Pentru că, aşa cum religia se bazează pe credinţă, vînzarea asigurărilor se bazează pe convingere. A celui care vind