Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tadici: "Neagu este cu 30-40 % peste ce a fost anul trecut, înainte de Europene"

Publicat in Pro Sport, marți 15 octombrie 2013 · ·

Cristina Neagu este din nou în centrul atenţiei, după o perioadă dificilă, în care a fost nevoită să ia o pauză forţată de peste şase luni. Interul stânga pare că s-a recuperat după intervenţia chirurgicală suferită la ligamente, iar într-o perioadă foarte scurtă de timp a devenit jucătoare de bază la Podgorica, în formaţia lui Buducnost. Neagu a marcat câte patru goluri în primele două meciuri din Liga Campionilor, cu MKS Lublin şi Ferencvaros dar, şi mai important decât atât, evoluţia ei a părut destul de solidă. Mai mult, Cristina a dat senzaţia că s-a integrat rapid în echipă şi are deja un cuvânt de spus în vestiar.

"Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat cu Ferencvaros. Refacerea Cristinei este peste aşteptări. În ultimul meci a fost eficientă, a marcat goluri, dar a oferit şi multe pase de gol. De asemenea, a făcut şi o repliere foarte bună. Cu siguranţă în următoarele partide jocul ei va arăta şi mai solid", a comentat Gheorghe Tadici. Selecţionerul a făcut şi o comparaţie între revenirea Cristinei pe teren în 2012 la Oltchim, după operaţia de la umăr, şi cea de acum, la Buducnost. "Este deja cu 30-40 la sută peste ce a fost anul trecut înainte de Campionatul European", a fost declaraţia lui Tadici.

Pentru "dubla" cu Norvegia, din preliminariile Campionatului European din 2014, Neagu nu a fost inclusă în lot. Gheorghe Tadici a precizat că a discutat cu handbalista înainte ca ea să revină în Liga Campionilor: "Am vorbit cu ea înainte de a începe Liga Campionilor şi am convenit să nu forţeze acum, astfel încât să fie aptă pentru Mondiale"

Cristina Neagu este din nou în centrul atenţiei, după o perioadă dificilă, în care a fost nevoită să ia o pauză forţată de peste şase luni. Interul stânga pare că s-a recuperat după intervenţia chirurgicală suferită la ligamente, iar într-o perioadă foarte scurtă de timp a devenit jucătoare de bază l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 31 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 49 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 58 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°