Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiunea din Siria se simte şi la Bucureşti. Euro reia creşterea la cursul BNR; indicii bursieri sunt în picaj

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 august 2013 ·

Moneda naţională s-a depreciat marţi la cursul oficial al băncii centrale iar indicii bursieri înregistrează scăderi pe linie, pe fondul conflictelor armate din Siria care anunţă o intervenţie militară tot mai probabilă a marilor puteri occidentale.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României a urcat marţi cu 1,14 bani, la 4,4402 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au trecut de 4,44 lei/euro încă din prima oră, în linie cu deprecierile înregistrate de monedele statelor din regiune, ca urmare a amplificării tensiunilor din Siria.

"Tensiunea în creştere indusă de evenimentele din Siria pare să fi determinat deprecierea leului din această dimineaţă, moneda naţională deschizând şedinţa la 4,44/euro", afirmă analiştii ING Bank într-o notă transmisă marţi.

Pe Bursa de la Bucureşti, indicii consemnau scăderi pe linie cu două ore înainte de închiderea şedinţei, în ton cu deprecierile de pe marile pieţe europene. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii de pe piaţa de capital din România, înregistra la ora 15:00 o scădere de 1,4%.

Statele Unite au pregătit scena, luni, pentru o posibilă intervenţie militară împotriva regimului din Siria, ca reacţie la presupusul atac chimic împotriva civililor, care a avut loc săptămâna trecută în apropiere de Damasc şi este considerat de către Washington drept "incontestabil".

Secretarul american de Stat, John Kerry, a afirmat luni că în Siria au fost folosite arme chimice, săptămâna trecută, considerând că aceasta este o "indecenţă morală" pentru care responsabilii trebuie să răspundă.

Marea Britanie pregăteşte planuri pentru o posibilă acţiune militară ca răspuns la folosirea armelor chimice în Siria, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului David Cameron, relatează AFP.

Moneda naţională s-a depreciat marţi la cursul oficial al băncii cen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°