Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AS Roma - CFR Cluj 2-1. Clujenii au avut mai multe ocazii

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 septembrie 2010 ·

CFR Cluj a pierdut la limită meciul cu AS Roma, din Grupa E a Ligii Campionilor, italienii impunându-se pe teren propriu cu scorul de 2-1. Campionii României au dat însă o replică neaşteptat de bună, fiind la un pas de un nou rezultat mare în capitala Italiei.

Ardelenii au revenit pe "Olimpico" având în minte acea victorie senzaţională din precedentă participare în Champions League şi, la fel ca atunci, formula de echipă trimisă în teren a fost una prudentă, defensivă, scrie ziare.com.

Roma a început în atac, însă, treptat, ardelenii au echilibrat întâlnirea. Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparţinut celor de la CFR Cluj. Lacina Traore a scăpat singur spre poarta lui Lobonţ, Culio a venit la susţinere, însă atacantul african a ales să suteze, balonul izbind transversala.

A fost momentul care i-a trezit pe italieni, poartă lui Nuno Claro fiind asediată. Portarul portughez a făcut adevărate minuni între buturi şi scorul a rămas egal 0-0.

După pauză tot ceferiştii puteau da lovitura. Culio a pasat superb cu călcâiul pentru Traore iar acesta a şutat fără preluare, de la 17 metri, în bara porţii lui Lobonţ.

Meciul s-a rupt în minutul 69, atunci când Mexes a deschis scorul cu un şut deviat, care nu anunţa nimic. Doar două minute mai târziu Borriello a punctat şi el din pasa lui De Rossi şi zarurile erau aruncate.

Ionuţ Rada a redus din diferenţă cu 10 minute înainte de final, cu o lovitură de cap care l-a lăsat spectator pe Lobonţ, însă românii nu au putut mai mult, chiar dacă au presat în ultimele minute.

CFR Cluj a pierdut la limită meciul cu AS Roma, din Grupa E a Ligii Campionilor, italienii impunându-se pe teren propriu cu scorul de 2-1. Campionii României au dat însă o replică neaşteptat de bună, fiind la un pas de un nou rezultat mare în capitala Italiei.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 38 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 48 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 51 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 44 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum 3 ore
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°