Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunăţia numită os

Publicat in Jurnalul, marți 28 octombrie 2008 ·

Mulţi cred că osul e un element de susţinere a corpului precum fierul din beton. Total greşit. Osul este un organ viu care se înnoieşte, care sărăceşte în substanţă după menopauză, care se sudează după o ruptură, care are viaţă în el.

De altfel, superba alcătuire a corpului omenesc însumează 206 oase, 310 articulaţii şi 439 de muşchi aşezaţi pe oase. Lumea trebuie să ştie că osului îi place să suporte forţe pe el, că osul se simte bine când este solicitat. Unul dintre necazurile suferite de organismul astronauţilor care pluteau în spaţiu chiar luni de zile venea tocmai de la oase care, nemaifiind solicitate de gravitaţie, se puturoşeau şi deveneau fragile.

Să nu uităm şi un alt lucru important, după o fractură care a necesitat montarea în osul rupt a unor piese metalice, acestea trebuie scoase după vindecare, adică după un an, un an şi jumătate. Această îndepărtare, după lipirea osului, a şuruburior, plăcuţelor, profilelor metalice, se face pentru a obliga osul să-şi reia activitatea, căci altfel lenevirea lui îi creează necazuri. Cum este construcţia oaselor lungi ca să reziste? Extremele osului lung sunt construite ca nişte bureţi, adică structurile osoase închid în ele lichid. Aceşti bureţi perfecţi de la capetele osului lung asigură suportarea presiunii pe extremităţile osului. Osul lung este construit sub forma unui tub, cea mai rezistentă arhitectură la răsucire şi combinaţii de tensiune. Alcătuirea peretelui tubului de os e sofisticată, căci în grosimea peretelui există sute sau mii de tubuleţe, fiecare format din lamele ca bulbii de ceapă. Toate tuburile au legătură între ele prin canale. Tot acest amalgam este scăldat de sângele oxigenat, care preia gunoaiele din sângele venos şi aduce oxigen şi substanţe hrănitoare prin sângele arterial. Structura osului este o perfecţiune concepută pentru a rezista celor mai diverse tensiuni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 56 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°