Presedintele Traian Basescu a declarat, la intrevederea cu presedintele turkmen Gurbanguli Berdamuhamedov, ca firmele romanesti Romelectro si SIVECO sunt interesate sa intre pe piata din Turkmenistan in domeniile constructiilor energetice si IT, transmite Mediafax.
Seful statului a afirmat ca pe langa Romelectro si SIVECO mai sunt si alte firme romanesti interesate sa obtina contracte in Turkmenistan pentru furnizare si mentenanta de utilaj petrolier si de extractie a gazelor naturale, precum si in privinta securizarii frontierei sudice cu Afganistanul a acestei tari, dupa retragerea misiunii ISAF in 2014.
De asemenea, presedintele turkmen a aratat ca intre cele doua tari este "o relatie strategica", iar intensitatea acesteia trebuie sa se vada si in schimburile comerciale si economice care nu sunt multumitoare, mentionand in acest context importanta Comisiei mixte interguvernamentale.
"Exista multe cercuri de afaceri din Romania care vor sa vina sa colaboreze in Turkmenistan", a aratat Berdamuhamedov, el aratand ca operatorii romani din turism si constructii ar putea sa coopereze la dezvoltarea industriei turistice din aceasta tara, prin participarea la finalizarea lucrarilor din statiunea Avaza de la Marea Caspica.
Cei doi sefi de stat au mentionat ca au discutat si cooperarea in privinta proiectelor de transport a gazelor naturale, precum si despre realizarea coridorului de transport de marfa intre porturile Constanta si Turkmenbasi, de la Marea Caspica, care sa lege aceasta tara de Europa. "Romania este o poarta a noastra catre Uniunea Europeana", a spus Berdamuhamedov.
Firma Romelectro este inscrisa la o licitatie pentru un contract in valoare de peste 1 miliard de euro in vederea realizarii liniei de inalta tensiune dintre capitala Ashgabat si portul Turkmenbasi, pe o distanta de aproximativ 400 de kilometri. Li