Activitatea CEC Bank, banca de stat aflată pe locul 4 în topul celor mai mari bănci locale, va fi verificată într-o anchetă parlamentară de către Comisia pentru buget-finanţe din Senat, potrivit unei hotărâri aprobate ieri de plenul Senatului. Acordarea creditului de 1 milion de euro în mai puţin de două săptămâni, la o dobândă mai mică şi o valoare a creditării peste plafonul standard stabilit de bancă pentru Ioana Băsescu, fiica preşedintelui, a stat la baza acestei decizii.
Propunerea transmisă plenului de Biroul Permanent a întrunit 102 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi cinci abţineri. Hotărârea privind încuviinţarea desfăşurării unei anchete parlamentare de către această comisie permanentă prevede că scopul şi obiectivele anchetei sunt „clarificarea aspectelor privind conformitatea activităţii CEC Bank SA cu regulile din Statutul şi regulamentele proprii, precum şi în raport cu reglementările de supraveghere şi prudenţialitate“.
Potrivit hotărârii, concluziile comisiei vor fi cuprinse într-un raport ce va fi prezentat Biroului Permanent până la data de 18 decembrie.
Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, la începutul dezbaterilor, că „paternitatea absolută“ a acestei anchete aparţine USL şi că niciunul dintre reprezentanţii opoziţiei din Comisia buget, finanţe din Senat nu a fost convocat la şedinţa de luni-dimineaţă, unde s-a decis anchetarea activităţii CEC.
La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila a afirmat că procedurile parlamentare trebuie să fie respectate, pentru a nu exista un dictat al majorităţii, şi că regulile nu pot fi schimbate în timpul jocului. Senatorul PDL Dumitru Oprea a invocat, la rândul său, faptul că şedinţa Comisiei de buget-finanţe nu a fost anunţată pe site-ul Senatului.
În replică, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Cosmin Nicula (PSD), a explicat c