Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu, singur împotriva tuturor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 octombrie 2009 ·

Dat afară de la naţională de Răzvan Lucescu, Adi Mutu a pierdut şi susţinerea federaţiei. Sursa: Octavian Cocoloș

Adrian Mutu, omul despre care toată lumea spunea, până nu de mult, că este cel care ţine naţionala de fotbal în spate, a ajuns să fie renegat de toţi cei care reprezintă echipa României sau se află în jurul acesteia: antrenori, federaţie, colegi şi suporteri!

Sătul de atitudinea neprofesionistă a „Briliantului”, Răzvan Lucescu a decis să renunţe la serviciile atacantului de la Fiorentina, care în trecut s-a certat cu mulţi antrenori, de la regretatul Dobrin până la Piţurcă şi Mourinho. Dacă în urmă cu câţiva ani o asemenea decizie ar fi fost greu de imaginat, actualul antrenor al primei reprezentative este susţinut de aproape toată lumea în hotărârea sa de a nu-l mai convoca pe Mutu sub tricolor.

Lucescu junior are sprijinul total al federaţiei în tentativa de a construi o naţională fără Mutu. „Antrenorul este cel care răspunde pentru rezultate, pentru selecţie, pentru tot. Dacă el vrea să renunţe la Mutu, este decizia lui”, a declarat Mircea Sandu, preşedintele FRF. În trecut, „Naşul” a fost de partea jucătorilor, renunţând în 1999 la Victor Piţurcă când acesta s-a aflat în conflict cu Gică Hagi şi Gică Popescu, liderii de atunci ai primei reprezentative.

Nici directorul general al federaţiei nu-i ţine partea „Briliantului”. „Sunt discuţii să se renunţe la Mutu, dar şi la alţi jucători! Pe mine m-a deranjat atitudinea lui! După meci, era normal să vină să-şi ia la revedere de la Răzvan şi de la colegi. Asta dovedeşte că nu mai ia în serios echipa naţională”, a răbufnit Ionuţ Lupescu la postul Digi Sport.

Şi suporterii s-au săturat de fiţele atacantului

Nici suporterii României nu-i mai ţin partea starului de la Fiorentina. Aflaţi altădată la picioarele „Briliantului”, fanii tr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°