Doi artiști compleți, doi oameni desăvârșiți, doi actori unici, Marin Moraru și Iurie Darie vor fi celebrați cu mare onoare și recunoștință primind câte o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului. Decernarea celor 2 stele memorabile va avea loc joi, 24 mai, ora 12.00, informeaza Teatrul Metropolis.
“Să vorbesc despre Marin Moraru și despre Iurie Darie ar însemna să vorbesc despre prietenie. Generozitatea cu care s-au dăruit publicului toată viața este cea mai mare dovadă de dragoste a unui artist față de oameni. Fiecare a știut să încununeze marea scenă a teatrului și filmului cu un talent covârșitor, multă dăruire și generozitate. Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Sunt mândru că facem parte din aceeași familie, că ne-am ales unii pe ceilalți. Marin Moraru și Iurie Darie sunt doi mari actori cu o lume frumoasă și bogată pe care avem marele privilegiu de a o întâlni pe ecrane sau în sălile de spectacol. Vă mulțumim!”, declară George Ivaşcu, Directorul Teatrului Metropolis.
Decernarea celor două stele va avea loc în prezenţa domnului Sorin Oprescu, Primar General al Municipiului Bucureşti, care va înmâna actorilor “Placheta Bucureştiului”. De asemenea, în cadrul evenimentului, Marin Moraru şi Iurie Darie vor primi câte o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
“Este o onoare pentru noi să putem susţine arta şi cultura românească prin intermediul proiectului Aleea Celebrităţilor. În luna mai, doi dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori, Marin Moraru şi Iurie Darie, se vor alătura colecţiei de stele din Piaţa Timpului”, declară Daniel Stoica, acţionar Cocor S.A.
Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa profesor Dina Cocea, promoţia 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandana