Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâine, metroul stă din nou

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 noiembrie 2009 ·

Nu s-au înţeles, iar greva de la metrou continuă şi mâine. Aşa că, la fel ca astăzi, între orele 05:00 şi 16:00 trenurile nu vor circula, au anunţat sindicaliştii. O nouă rundă de negocieri între reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi sindicaliştii Metrorex s-a încheiat, în această seară, din nou cu un eşec. Sursa: Libertatea "Domnul ministru Berceanu menţine greva la metrou. Vom continua greva", a declarat în Ion Rădoi liderul sindical de la Metrorex, la finalul întrevederii cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

"Eu nu am dorit grevă. Intenţiile lor sunt de natură să nu poată fi satisfăcute", a precizat ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu.

Azi după-amiază, la ora 16.00 fix, garniturile de la metrou s-au pus din nou în mişcare. Ele vor circula normal până la ora 23.00, însă mâine între 5.00 şi 16.00 angajaţii Metrorex intră iar în grevă, iar traficul va fi blocat.

Protestul se va tranşa în instanţă. "Mâine dimineaţă Tribunalul Bucureşti va stabili legalitatea sau ilegalitatea grevei generale, după care un alt proces va avea loc joi dimineaţă la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide suspendarea grevei sau continuarea grevei", a spus Ion Rădoi, liderul sindical de la Metrorex, citat de Mediafax.

Până una alta cele două părţi nu prea reuşesc să ajungă la un acord. Se pregăteşte grevă şi la CFR, a anunţat în această după-amiază ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu. Oficialul a mai spus că nu trebuie să se creeze "haos colosal în Bucureşti" din cauza campaniei electorale.

"Nu cred că e cazul, din motive de campanie, să creăm un haos colosal în Bucureşti, să mai încercăm un alt haos în calea ferată, mergând pe ideea că aceste lucruri vor avea nu ştiu ce influenţă în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor", a declarat Berceanu citat de Mediafax. @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°