Noţiunea de entropie, dincolo de înţelesul său termodinamic şi inormaţional, are, prin extensie, şi un sens sintetic structural-funcţional. Adică, doar materia cu o minimă organizare (în sens sistemic), aflată în tensiune, poate deveni funcţională. Altfel, nu poate exista viaţă. Orice medic poate raporta materia plăcilor amiloidice la o structurare lipoproteică viabilă funcţional. Practic, organizarea permite viaţa, iar dezorganizarea o desfiinţează. Structura permite funcţia, spun anatomiştii. Dar funcţia, la rândul ei, trebuie să se structureze, altfel, dezarticulată, se exercită în gol, fără să poată forma un sistem de rang superior. (...)

Ceea ce numim o sumă statistică a unor celule este de fapt o sumă sintetică a populaţiei de celule, ele având întotdeauna un factor ordonator (coordonator). Fără a lungi argumentarea, molusca, dacă nu ar avea un organ coordonator, nu ar putea exista. Pe măsură ce organismele devin mai complexe, coordonarea este tot mai sofisticată. Rolul factorului coordonator este unul antientropic. Ce înseamnă disfuncţia sistemului nervos vegetativ pentru organism sau a sistemului endocrin pentru metabolism? Cu alte cuvinte, fără factorul coordonator antientropic nu poate exista viaţă. Societatea este un sistem de rang superior, supraentitar uman. Fără coordonare, o societate devine anarhică, se prăbuşeşte în haos şi tinde să dispară. Coordonarea este realizată de aşa-zisele organe sociale: Justiţie, Învăţământ, Sănătate etc. În fapt, fiecare din aceste „organe“ este un sistem de sine stătător, supraintegrat în societate. Nivelul de calitate al societăţii depinde de funcţionarea optimă a tuturor acestor sisteme, a căror funcţionare optimă este, la rândul său, dependentă de reglajele sociale intersistemice şi de gradul de performanţă al organizării fiecărui sistem, tradus prin gradul de performanţă funcţională. Aşadar, aju