Societatea românească s-ar fi descurcat mai bine astăzi, în timpuri grele, de criză, dacă pe vreme bună am fi avut parte de o politică bugetară anticiclică? Mai clar: dacă în materie de politică bugetară ar fi fost aplicată înţelepciunea străveche potrivit căreia e bine să-ţi faci vara sanie şi iarna căruţă. Răspunsul este desigur afirmativ.

Două lucruri bune s-ar fi putut întâmpla fără îndoială. Mai întâi ar fi existat acum un stoc-tampon: bani buni pentru vremuri rele. Apoi am fi avut - măcar acum! - şansa unei politici bugetare anticiclice, în sensul că fluxul de bani de la buget ar fi crescut în momentele fazei de declin a ciclului economic. Iată însă că nu-i aşa! După cheltuieli sporite în faza boom-ului urmează tăieri de cheltuieli în faza recesiunii. Deşi ar fi fost normal ca deficitul bugetar să fi fost restrâns cât s-ar fi putut de mult în vremea în care România avea creştere economică mare. Sau chiar să fi avut excedente. Fiindcă un PIB tot mai mare aducea resurse mai multe. Mai ales că, în mod legic, economia se mişcă ciclic... şi, după ani de creştere, de obicei vine un ciclu de descreştere. Cum, de altfel, s-a şi întâmplat. Şi iată că, acum, în vreme de criză, resursele sunt mai puţine şi e nevoie ca deficitul să urce peste limita de 3%, cantonându-se pe undeva între 5% şi 6%, în timp ce numeroase voci ridică pretenţii la un deficit şi mai mare. Şi iată cum, după excesul prociclic în timpul creşterii economice, urmează un exces prociclic în timpul crizei. Prin logică economică răsturnată.

Nouă ani de creştere economică necontenită au fost, pentru România, o şansă. Cum o şansă a fost şi faptul că, începând cu anul 2000, mizând pe o inflaţie calmă şi pe o politică monetară anticiclică, bugetul n-a fost supus unor presiuni cărora să nu le fi putut face faţă. Dar logica electorală şi populismul au învins logica economică. Cheltuielile