Sub ochii lor, un Dumnezeu mecanic trece de câteva ori pe zi încolo şi încoace, dinspre nord spre sud şi dinspre sud spre nord, şi dinlăuntrul lui picură vaselină. Dumnezeu e plin de geamuri şi uşi şi numără şapte vagoane din care searuncă resturi de mâncare şi sticle goale pe câmp.
Împodobit cu ramuri de brad şi steaguri tricolore, trenul nr. 60 - 1265 - 2, direcţia Săveni, cu un vagon rezervat pentru oficialităţi, plecă din staţia Iaşi-Nord la ora opt fără un minut. Participând la festivitatea inaugurării unei noi linii de cale ferată. Dângeni - Săveni. Un eveniment important pentru locuitorii din zonă, am făcut nişte calcule care s-au dovedit a fi exacte. Am ieşit din casă la ora 7.30, plecarea trenului fiind programată la 7.40; normal ar fi fost să întârzii, de fapt am şi întârziat, dar trenul a plecat şi el cu întârziere de aproximativ 20 minute. Trăim oricum în România; şi în Elveţia, şi în Japonia întârzie trenurile, de ce să nu întârziem şi noi? Cu cât mai mult, cu atât mai bine. De fapt, nici nu trebuie să ne uităm la ceas; la orice oră am veni în gară trenul ne aşteaptă. Sosit la zece minute după ora de plecare a trenului, amavut suficient timp să fumez o ţigară, să beau de trei ori apă de la cişmea, să inspectez vagonul rezervat invitaţilor, să trec pe la chioşcul de ziare şi să stau de vorbă cu mecanicul de locomotivă şi însoţitorul de tren. Având invitaţie, m-am urcat mai întâi într-un vagon de clasa I. Vagonul fusese spălat şi curăţat; tapiţeria însă arăta jalnic şi linoleumul de pe jos era plin de arsuri de ţigară, se cunoşteau urme de untură pe el; geamurile fuseseră şi ele spălate în mare viteză, numai transparente nu erau, aveau ceva din transparenţa politicii din vremea de tranziție; puteai adică privi afară, da aşa mai ceţos, dacă te uitai însă invers, de afară înăuntru, totul ţi se părea curat şi în ordine, iar feţele călători
