Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTO Bradul de Crăciun a ajuns în centrul Sibiului. Are 22 de metri înălţime şi 90 de ani

Publicat in Adevarul, joi 14 noiembrie 2013 ·

Bradul de Crăciun a ajuns joi, 14 noiembrie, în Piaţa Mare din centrul Sibiului. Săptămâna viitoare va fi împodobit iar luminiţele vor fi aprinse pe 22 noiembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun.

Aproximativ 2.000 de steluţe stroboscopice, globuri şi stele decorative vor împodobi bradul din centrul Sibiului.

”Anul acesta bradul a fost recoltat din Ocolul Silvic Cristian, e vorba de un brad de aproximativ 90 de ani cu o înălţime de aproximativ 22 de metri. Bradul va fi unul dintre punctele de atracţie ale Târgului de Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului şi va fi împodobit în săptămâna care urmează cu peste 2000 de elemente decorative”, spune Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Sibiu.

Anul acesta, organizatorii Târgului de Crăciun au conceput programul artistic al Târgului sub tema “Colors of Christmas”: auriul, verdele, albastrul, argintiul şi roşul vor fi cele cinci culori pe care le va purta Târgul de Crăciun din Sibiu în această a şaptea ediţie.

Vă mai recomandăm:

Regal folcloric la Sibiu. Peste 600 de artişti vin la Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”

Târgul de Crăciun din Piaţa Mare se deschide pe 22 noiembrie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 32 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 20 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 17 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°