Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SMS-ul sinucigaș al Mădălinei Manole aruncă în aer dosarul morții ei. Anchetatorii ar putea redeschide cazul!

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

La aproape un an de la moartea Mădălinei Manole, procurorii ar putea să ia de la capăt ancheta în cazul morții cântăreței dacă magistrații Tribunalului București vor admite cerere familiei acesteia de reluare a cercetărilor și completarea probelor.

Avocatul familiei Manole, Bogdan Bărbuceanu, a declarat pentru Adevărul de Seară că sms-urile din dosarul disjuns în cazul morții vedetei, cel întocmit pe numele timişoreanului Sorin Urziceanu (34 de ani), persoana care i-a vândut Furadan, sunt autentice, însă nu sunt concludente.

Citeşte aici totul despre moartea Mădălinei Manole

Sorin Urziceanu va fi judecat pentru trafic de stupefiante în formă continuată, însă avocatul Bărbuceanu consideră că și prietena Mădălinei, Bertha Slav, cea care a procurat Furadanul ar trebui să fie și ea pedepsită.

„Bertha Slav ar trebui să fie și ea condamnată, însă împotriva ei nu s-a dispus nicio măsură. A fost doar audiată în acest dosar. A săvârșit infracțiunea de trafic de substanțe toxice și legea stabilește pedepsirea unor astfel de fapte, însă doar Urziceanu a fost trimis în judecată“, a mai declarat Bărbuceanu.

Mai mult decât orice însă, părinții Mădălinei Manole așteaptă zilele acestea decizia Tribunalului București prin care să admită plângerea lor și care ar însemna, de fapt redeschiderea dosarului.

Unul dintre cele nouă motive trecute în plângerea prin care se solicită redeschiderea dosaruluicare este și cel referitor la acuzațiile aduse Berthei Slav, dar și faptul că soții Manole au fost audiați în absența unui avocat după moartea cântăreței, ceea ce, spune avocatul Bărbuceanu, înseamnă că declarațiile luate acestora sunt nule.

Mădălina Manole a murit de ziua ei! Parchetul a confirmat ipoteza sinuciderii

„Dacă plângerea este admisă, dosarul se va întoarce la Parchet, probatoriul va fi competat, iar soluția poa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°