Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele, o specializare rămasă în topul preferinţelor

Publicat in Adevarul, joi 19 iulie 2007 ·

De ani buni, candidaţii care-şi doresc o carieră în economie trebuie să susţină examen de admitere Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de valori, dar şi celelalte

De ani buni, candidaţii care-şi doresc o carieră în economie trebuie să susţină examen de admitere

Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de valori, dar şi celelalte specializări economice au rămas de zeci de ani în preferinţele absolvenţilor de liceu, indiferent de generaţie. Perspectiva unui loc de muncă profesionist, bine plătit, şi şansele foarte bune de avansare sunt tot atâtea motive de atracţie pentru viitorii aspiranţi la o carieră în business. Facultăţile particulare cu profil economic sunt o alternativă a celor care îşi doresc să devină profesionişti în domeniu.

Tradiţia şi renumele în rândul universităţilor economice, legături stabile cu instituţiile financiare din piaţă, cea mai bună ofertă de literatură de profil şi rigurozitate. Sunt atuurile pe care le oferă Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, după părerea rectorului prof.univ.dr. Gheorghe Roşca.

El recunoaşte că şi facultatea particulară este o alternativă de a studia în acest domeniu, însă "omul îşi încearcă norocul întâi la stat". Facultăţile particulare, "opţiunea celor care pică la ASE" La rândul lor, facultăţile particulare încearcă să se ridice la standardele ASE-ului şi chiar s-au gândit la beneficii în plus.

"Noi oferim în plus faţă de facultăţile de stat programe în care profesorii din Statele Unite ale Americii predau studenţilor care au obţinut cele mai bune rezultate. Ei sunt incluşi în grupele de excelenţă", spune Mihaela Dinu, prorectorul Universităţii Româno-Americane.

La rândul ei, Facultatea de Finanţe Bănci şi Contabilitate, din cadrul Universităţii "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 48 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 51 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 31 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°