Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălie sătească pentru titlul de primul proiect pentru satul românesc făcut din bani UE

Publicat in Gandul, vineri 18 iulie 2008 ·

Din cele 923 de proiecte depuse în prima sesiune la Ministerul Agriculturii pentru fonduri UE numai 341 au fost aprobate. Dintre acestea 32 sunt în prima linie pentru a primi finanţare. Valoarea totală a fondurilor destinate dezvoltării agriculturii din România din banii Uniunii alocaţi în această primă sesiune de depuneri este de aproape 200 de milioane de euro. Cum proiectele au fost deja aprobate, săptămâna viitoare s-ar putea semna şi primele contracte, ceea ce înseamnă că în cel mai scurt timp vom primi primii bani europeni pentru dezvoltarea satului românesc.

Regula este că UE plăteşte în avans, adică în cel mai scurt timp după semnarea contractului de construcţie sau de investiţie, 20% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, urmând ca “grosul” să fie dat la sfârşit, după ce se verifică dacă banii au fost folosiţi conform normelor europene.

Proiectele au fost depuse pe trei mari tipuri de proiecte, respectiv pentru renovarea şi dezvoltarea satelor, pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi modernizarea exploataţiilor agricole. Cele mai multe proiecte depuse, respectiv 712 au fost pentru creşterea eficienţei agricole. Dintre acestea numai 288 au primit undă verde, conform datelor ministerului. Gradul de aprobare a proiectelor, per total, de sub 30% este unul similar cu al altor state din regiune, fiind de aşteptat ca acesta să crească simultan cu aprecierea gradului de informare a posibililor doritori de bani UE.

Proiectele sunt repartizate relativ uniform la nivelul întregii ţări, de la comune din Botoşani şi Vaslui la sate din Prahova sau Gorj, banii care vor fi primiţi urmând să fie folosiţi în investiţii dintre cele mai diverse, de la achiziţia de tractoare până la extinderea serelor. (V.R.)

Din cele 923 de proiecte depuse în prima sesiune la Ministerul Agriculturii pentru fonduri UE

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 58 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 46 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Programul de finanțare „Fabrici de reciclare” începe luna viitoare: Cererile se depun din 14 iunie

Adevarul acum 51 minute
Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului "Fabrici de reciclare", finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va avea loc în perioada 14 iunie - 13 septembrie 2024, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, a a

Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice/ Trei trenuri, oprite în cele două staţii - FOTO

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, miercuri, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători sunt oprite în cele două staţii până la înde

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°