Ne surprinde nepăsarea "ciber-elitelor" contemporane faţă de posteritatea lui Jorge Luis Borges. Marele orb, noul Homer, argentinianul acesta eurocentric ar fi trebuit să fie adulat ca maestru al ficţiunii antisistem. Nu e de dreapta, nici de stînga. Nu e cruciat al restaurării vechiului regim, dar nici fanatic al nihilismului. Geometru de fagure, Borges pare să anticipeze "intelectualul virtual" din era culturii digitale.
După apariţia volumelor sale de proză fantastică, Eseurile lui Borges, editate acum la Polirom (2006), ne facilitează reîntîlnirea cu geniul combinatoriu, dar şi cu nostalgia "trecutului indestructibil", pe care autorul îl contemplă printr-o plasă de referinţe întreţesute cabalistic. Incitantă se dovedeşte lectura mai cu seamă prin capacitatea "hipertextului" borgesian de a genera simultaneităţi valorice în comuniune cu figurile unui panteon atemporal. Felul în care Borges citeşte - susţinînd că reciteşte fără pauze - respiră ludic un soi de impostură calculată. Cecitatea sa "omniscientă" ambiţionează să imite privirea lui Dumnezeu asupra umanităţii judecate din afara timpului.
Borges rămîne virtuosul memoriei articulate din iluminări secvenţiale. Dacă analizezi economia citatului, observi că erudiţia lui serveşte, în definitiv, tactica de a perpetua promisiunea unei amintiri revelatoare. Oricum, căutarea e mai importantă decît rezultatul, sugestia hermeneutică, mai persuasivă decît structura, aşa cum nuanţa contează mai mult decît ansamblul. Repede spus, Borges e credinciosul fără doctrină, misticul fără patrie, adeptul fără cauză. El visează să-şi supravieţuiască numai ca funcţie cognitivă (sau "particulă" conştientă) în resurecţia obştească a spiritelor alese. Se declară obosit de el însuşi, de capcana celebrităţii dezabuzate, de poza atîtor mistificări, pe cît de respingătoare la nivel social, pe atît de expresive în spaţiul im
